duminică, 13 aprilie 2014

Povestea Cainelui


A fost odata ca nici eu nu mai stiu, pe cand omul striga: "Cucu!" si leul se lua la tranta cu tigrul, pe cand dacii erau pe drumuri si porcul era boier, era intr-o familie modesta un om numit Cane.

          Acest Cane nu era un om de rand. Cane era din copilarie mare si puternic, tare ca piatra si iute ca sageata! Canelui ii placea sa manance, sa urle nopatea de somn, dar cel mai mult ii placeau oamenii. Ii placea sa traiasca viata la maxim, sa nu dea cont detaliilor, sa traiasca momentul. In schimb Cane ura pisicile, motanii si matele ( mai mult in alta poveste ). Mai fugea si dupa mingi, crengi, orice ii arunca omul. Nici el nu stia de ce.

          Cane avea ca tata pe Lup si ca mama pe Catelusa, dar mai avea un frate numit Ham. Cand Cane si Ham implinira varsta barbatiei si le trecu copilaria mama lor incepu sa ii creasca bube si pete pe tot corpul. Luase o boala de piele. Important e sa stim ca dansa cazu la pat de bolnava ce era.

          Timpul trecu, Lupul muri linistit de batranete, iar Catelusa ii chema pe Cane si Ham si le spuse:

          -Copii mei dragi, lumina ochilor mei, iubitii mei, sa stiti ca eu sunt pe moarte si nimeni nu o sa va mai spuna ce o sa va spun eu. Nu mai e rost de gospodaria asta daca mor si eu. Voi, barbati in toata puterea si firea, n-o sa aveti ce face aici. Sa plecati in lume, ca are balta peste. Din partea mea, sa dea Domnul nostru sfant sa gasiti amandoi una mai desteapta ca mine, de ce nu si mai frumoasa! Sa strangeti bani de-o casa si dea-le gurii pentru voi si feciorii si fecioarele voastre. Doar un lucru mai am sa va zic. Sa nu va indepartati unul de celalalt, ca daca moare un frate. celalalt nu mai are scop pe lume. Sa aveti grija unul de celalalt cum am avut eu de voi! Altceva nu mai pot zice. Mult noroc fetii mei!

          Si astfel muri mama lor draga, cu o lacrima pe ochi ca isi lasa copiii de izbeliste si un ranjet pe coltul gurii ca apuca sa le deie atatea indicatii. Fratii facura inmormantarea cu cavou mare si frumos, cu fanfara si onoruri bisericesti, stara o luna in doliu si plecara.

          Cutreierara ei mari si tari, deserturi si paduri, campii si munti, pana nu mai ramasese nimic de descoperit. Cat au cutreierat ei lumea au strans multi bani si gologani, ba in slujba pe la regi, ba la furat inapoi de la hoti. Ii intalnira si pe Ogarul ce fugarea Iepurele dupa ciubotele, pe Patrocle si Lizauca in padue la cules mure, pana si pe Calul lui Harap Alb il cunoscura. Invatasera toate mestesugurile pamantului de nu s-o fi inventat altele.

          Se oprira si ei intr-o Padure Neagra ca noaptea si frumoasa ca ziua. Ramurile copacilor erau mari si bogate in flori rosii ca floarea trandafirului, albastre ca cerul pamantului, verzi ca frunza si iarba si galbene ca lumina Domnului. Vanatul era si el mare si frumos, cu coarne lungi si largi, iar corpul era musculos, fraged si gustos. Vanara ei zi de vara pana-n seara de li se ptoli stomacul. Atat de bine manca Ham ca apuca de adormi un pic.

          Cane ii facu culcusul si focul. apoi se puse in varful unui copac de garda ca santinela. Cum statea el si se uita in zari vazu departe o lumina puternica. Se uita mai bine cu telescopul si vazu un zimbru tot bijuterii! Ochii ii erau rubine, in varful coarnelor de argint avea smaralde, si avea pe picioarele si coada de aur incrustate lapis- lazuli! Iar trunchiul, Vai! Tot platina stralucitoare si frumoasa, ca la soare de puteai uita dar la dansa ba! Si acest trofeu manca linistit ca toate animalele de rand. Ce ii trecu in cap Canelui?

          Lua el pusca chinezeasca s-o tuli dupa zimbru. Cand il vazu zimbrul o tuli la sanatoasa la farmacie ca glontul! Si se fugarira ei sapte ierni si sapte veri pana se plictisi zimbrul. Fugi el cat fugi ca se plictisi si-l lua in coarne pe Cane. Cane se lupta eroic cu zel de sfant dar totusi zimbrul il puse jos si-i crapa capul.

          Muri Cane si se duse la judecata cu Sfantul Petru. Si incepu Cane si se ruga:

          -Iarta-ma Sfinte Petre! Iarta-ma ca am ravnit la un asemenea animal sfant! Iarta-ma de ma invie, ca-mi lasai fratele adormit!

          -Il lasai adormit, ai? Pentru bijuteriile zimbrului? Bravo, ca si tu la randul tau esti un bou! Te invii, dar o sa-ti creasca coada, mainile o sa devina la randul lor picioare, o sa-ti creasca blana si o sa strigi mereu numai dupa fratele tau Ham!

          Nu apuca Cane a zice ceva ca fu transformat printr-o metamorfoza dureroasa intr-un animal ciudat, mare si paros cum era. Ce sa faca? Incepu sa urle dupa frate-su: Ham, ham!

miercuri, 9 aprilie 2014

O zi insorita

Este o zi insorita si frumoasa! Soarele straluceste auriu si madru cum e el, pasarile cantand ambiental, intre timp construindu-si si cuiburile sensibile, iar frunzele si iarba sunt mai verzi ca niciodata! Nimic nu poate decurge rau azi!
Ma trezesc dupa o discutie lunga si relaxanta cu sfetnicul meu de nadejde, Noaptea. Sar din pat direct in haine ca un sportiv de nota 10! Inca un salt lateral, deschidem niste usi si stau proptit in fata chiuvetei cu tot cu periuta si pasta de dinti in maini! Cinci minute si dinti sunt mai stralucitori ca soarele!
La masa o omleta si niste bacon cu paine proaspata de la brutarie, lasate misterios de la parinti. Unde sunt? La munca, ca in orice zi din viata lor. Intr-un minut am si halit mic dejunul! Ne uitam pe lista ce am de facut dupa ce, ca baiatul model ce sunt imi spal vasele: Sa-mi fac temele.
.......................................................................................................................................................................
Glumesc! Temele le facusem ieri! Totusi ceva suplimentar nu strica! Cu stiloul classic fac analizele de cuvinte  cu maiestrie la literature si cu creionul rapid fauresc unghiurile complicate la geometrie. O jumatate de ora si gata! O ciocolatica pentru o treaba buna!
Acum sa ud plantele. Doua, trei, patru hai cinci galeti de apa si toate plantele din gospodarie reincep sa ne dea oxigen!
Casa e in renovare si constructorii au liber astazi. Cine trebuie sa care pamant pentru fundatia noilor camera? A-ti ghicit, Moi! Douazeci de roabe ca sa nu ma lungesc.
Totusi trec numai doua ore si eu am numai cinci roabe! Dar catelul nu ma lasa in pace! Oare ce vrea? N-are nici apa, nici mancare. Zece felii de salam si un litru de apa si pace! Cainele doarme dus!
Termin odata si e ora 16:00. Doamne, am o foame de lup! Ce avem de mancare? Mititei si cartofi prajiti! De-li-cios va zic! De-li-cios!
Meritam sa ne cinstim? Doua ore la computer si o ciocolatica!
Si iar ma gaseste noaptea la birou, cu o foaie de hartie plina de cuvinte albastri in fata-mi si cu condeiul obosit in mana, dupa ce am scris acestea.

Curcubeul

Curcubeul este fenomenul meteorologic ce apare dupa precipitatii, lumina spectrului solar contopindu-se cu aerul umed.
Curcubeul este si un dar de la Dumnezeu noua, aratandu-ne ca mereu exista speranta si culoare in viata.
Rosul trandafiriu aduce pasiune si pericol vietii, rosul fiind sangele si inceputul, dar si placerea.
Oranjul portocaliu este culoarea toamnei, amintidu-ne ca pentru a avea ceva trebuie sa renuntam la ceva (Renasterea).
Galbenul soarelui e lumina indrumatoare ce ne indreapta spre orizontul nedescoperit, ce totusi e riscant. Nu risti, nu castigi!
Verdele frunzei si ierbii ne inconjoara peste tot in lume. Nu suntem niciodata singuri!
Albastrul cerului si apei e calmul relaxant ce cateodata poate insemna ceva nepretuit. Totusi rosul nu-i de accord...
Indigo-ul exotic este misterul lumii si-al oamenilor. Ce-i  asta? ce-i aici? Totusi unele intrebari trebuie sa ramana fara raspuns...
Violetul rece e sfarsitul trist ce ne arata ca trebuie sa apreciem ce avem, cat il avem. Totusi mereu exista un reinceput.
In cocluzie, curcubeul ne poate invata multe daca il observam cu atentie. Totusi, cateodata, trebuie doar sa ne bucuram de el si de viata!

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Întâmplări ciudate


Era odata, o zi de tomna, ca de n-ar fi fost, n-as mai povesti. Era rece, cetoasa, cu copacii dezbracati, ce sa mai! O autentica zi de toamna!

            Intr-o casa incalzita doar de 2 sobe se jucau doi copii, Valentina si Daniel. Acesti doi copii nu se puteau dezlipi unul de celalalt, asa ca decisera ca sa doarma amandoi in aceeasi camera.

            Venise seara. Cei doi copii nu puteau dormi.

            -Valentina, dormi?

            -Eu nu, tu?

            -Nici eu. Vrei sa jucam ceva?

            -Ce? Un, doi, trei si!

            -OK. Un, doi,trei! ZZZZZZZZZZZZZZZZZzzzzzzzz. Copiii adormisera ca doi muncitori dupa o zi grea, bustean! Unde ne aflam!?

            - Nu stiu! Copiii se trezira pe pamant violet cu cer verde. Plantele erau mici si rosii, iar copacii mari cat blocul si negri ca intunericul! Spre copii veneau 2 omuleti verzi cu antene si nasuri de furnicari. Purtau tricouri pe care scriau "Mihaela si Dan, BFF!".

            -Citrijak! Jloposh?

            -Uite, Valentina, cred ca suntem in Bulgaria! Numai acolo se vorbeste asa! Fiintele necunoscute (FN) se privira intrebator si izbucnira-n ras:

            -Puah! Hihihi! Ne cerem scuze, nu stiam ca sunteti pamanteni, dar totusi, bine ati venit pe Taramul Fanteziilor!

            -Cum va numiti? intrebara copiii. FN?

            -Nu! Pe mine ma cheama Dan, iar pe ea o cheama Mihaela, impreuna suntem BFF! Best Friends Forever!

            -Ai auzit, Valentina? soptise Daniel. Astia sunt dependentii de Facebook de care ne povestea tata!

            -Nu cred! Nu vad cladiri, nici orice forma de electricitate! Suntem pe pamant necivilizat!

            -Sa-i lasam sa vorbeasca, OK? Intre timp si FN socializasera:

            -Iiiii! Pamanteni! O sa reusesc intr-un final sa-mi termin tema la Disectie!

            -BFF, esti bala, bala cum zice diriga? SAU te-a inebunit prototipul de Facebook furat?

            - Nici una, nici alta, dar eu am nevoie de un specimen uman ca sa-mi termin tema la Disectie, asa ca la o parte! Mihaela scoase cutitul si ii ameninta pe pamantenii nostri. Valentina si Daniel nu lasa-ra garda jos!  Trasera o fuga de scoteau foc din pantofi! Nu credeau! Pur si simplu nu credeau ca o sa fie taiati! Se apucara de plans si de urlat, dar cum ne invatara grecii, frica da mai multa forta! Si fugeau si fugeau!

            Buf!

            Valentina si Daniel cazura din pat. Totul fusese un vis.

            -Am o idee! Ce-ar fi sa nu mai dormim in aceeasi camera?

            -Cred ca e o idee buna, Dane! Somn usor!

            -Stai, eu vroiam sa dorm aici! Uf, uf!

Frienship, locul II la Junior English, editia a III-a


Eu, prietenul meu imaginar


Bună! Numele meu este Emanuel. Am 12 ani și sunt în clasa a VI-a. Nu știu dacă mulți copii de vârsta mea mai au prieteni imaginari. Sunt mândru să spun că eu am unul, dar nu e Domnul Urechi Lungi sau Petru Piratul. Prietenul meu imaginar e... eu, Emy.

            Emy e mereu cu mine, chiar și la școală. El comentează multe lucruri. Câteodată, când văd adolescente ce spun că au inima frântă, Emy sare și strigă:

-          Cine le-a frânt inima? Mickey Mouse? Donald Duck? <râde>.

            Sau când unii copii din clasa  mea citesc cuvinte englezești incorect, Emy șoptește:

-          E tomatoes, nu tumatuis...

            Emy nu pare a fi atât de prietenos, dar are o inimă bună. Când văd un cerșetor, Emy spune:

-          Te rog, dă-i niște bănuți omului. Te rog!

            Și, desigur, trebuie să-i dau cerșetorului bani sau Emy va striga: "Lacomule!"

            Problema lui Emy este că el își țipă gândurile prin MINE, dar am reușit să-l fac să șoptească în public.

            Emy e și consilierul meu în multe privințe, incluzând temele. Eu pot să am răspunsul corect la un exercițiu, dar Emy poate avea o altă părere. Răspunsul poate fi corect sau incorect. Emy mă ajută mult cu compunerile mele. E cea mai mare sursă de imaginație ce o pot găsi.

            Într-o situație de gândire rapidă, Emy preia controlul. Asta poate fi bine sau rău, depinde de situație. Cum am spus, Emy nu pare atât de prietenos:

Mama: Vrei sa inviți niște prieteni azi?

Emy, nu eu: Nu, o să stau la computer.

Mama: De ce ești atât de nesuferit? De ce urăști pe toată lumea? De ce stai pe computer atât de mult? De ce, de ce, de ce...

            Vedeți? Dar cum am spus mai sus Emy are o inimă bună.

            Dar acum să vă spun un secret:

            Emy nu este o persoana, Emy este conștiința mea.