Se afișează postările cu eticheta adulți. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta adulți. Afișați toate postările

sâmbătă, 6 februarie 2016

Scriitorii mediocri față de viața de celebritate

Cu capul rezemat de umărul singurei redactore din liceu prezentă în mașină, priveam alene pe drum, cu nici măcar o grijă în minte. “Mai e o oră și începe olimpiada.”, colega din a VII-a exprimă după ce oftă. “Lasă, dragă, că te aducem și la școlile mai mari, n-ai tu grijă!”, doamna Olariu răspunse cu vocea ei sarcastică. Mie nu-mi păsa. Aveam “dureri de cap îngrozitoare” și trebuia să merg acasă pentru “recuperare”, călătoria spre platoul de televiziune fiind un “chin”, “sacrificiul” meu având să fie recunoscut printr-un articol la comun cu celelalte “vedete”, articol despre vizita la TVR Iași.
Cum am ajuns aici, te întrebi, dragă cititorule? Ei bine, citește mai departe, și să sperăm că nu o să ajungi la concluzia că mai bine citeai despre cariera lui Mihai Trăistariu.
Ca orice călătorie la oraș, a început cu zgomotul asurzitor al alarmei de pe telefon, o insultă față de nevinovata marcă a telefonului și cugetări filozofice despre viață și menirea noastră în societate, în timp ce căutam colțul păturii de pe podeaua strălucitoare (Mulțumesc, bunico, tu cea care ne aduci menire vieții prin curățenie!). Și după ce mi-am adunat tot bunul-simț pe care dețin, mi-am aruncat pe geam mândria și mi-am călcat pe lene…am dat cu șutul în pătură și am mai stat în pat zece minute.
Oricum, după ce mi-am făcut rondul matinal, prin micul dejun, care putea fi ascuns într-un penar, igienizarea completă  fizică ȘI psihică (Duș și filozofie, merg perfect împreună.) și îmbrăcarea cu țoalele de biserică, am plecat de acasă cu volumul propriu de patruzeci de pagini în brațe, ca un tată care își duce copilul la grădiniță. Eliberat.
Ajunsesem la punctul de întâlnire, un magazin deținut de proprietarul fabricii de pâine locale, abia după ce am fost plimbat de șoferul propriu, tata, prin două așezări rurale. Una,  un mic sătuc de bătrâni, din care provin, mereu perturbat de tirurile cu șoferi care mulțumesc zicând “Spasiba!”, tiruri care cutremură șoseaua uitată de CNADNR și sparg paharele în care se afla dinții pensionarilor, făcând parte dintr-o localitate de frontieră, și localitatea propriu-zisă, animată de farurile aflate oricând pe fază lungă, bețivii care insultă șoferii care conduc mașinile care conțin farurile sus-menționate, barurile deschise două’ș’patru din două’ș’patru (mai puțin dimineața, după-amiaza și seara), singurul club aflat pe o rază de zece kilometri, dar clubul cel mai apropiat de granița cu Republica Moldova, mulțimea de alimentare fugărite de ANAF și elevii Liceului Teoretic “Lascăr Rosetti” Răducăneni, numit după boierul fondator al localității, Răducanu Rosetti, dar liceul fiind faimos după scandalurile petrecute în incinta sa, miracolul format din elevii olimpici, unii chiar pe nivel național și scriitorii săi: eu, persoana mea, Enache Emanuel și alți liceeni care doresc să rămână anonimi (Pe moment.). Sincer, faimos este o exagerare, dar ce sa fac dacă frecventez orele acolo? Cred că nu există publicitate negativă, dar știu că există amenințări cu bătăi surori cu moartea, exmatriculări, răpiri etc, dacă nu scriu ce trebuie. Și asta este o exagerare.
După ce aștept câteva minute în apropierea unor membri ai minorității majoritare în Romania, un hatchback argintiu oprește în fața mea. În locurile din față, ca pasager era doamna Olariu, coordonatoare, bibliotecară, poetă, scriitoare  bătrână și amatoare de comedie ca ocupație. Șoferul era un om cunoscut doamnei, dar necunoscut mie. Tot ce știam despre el era că ne-a mai condus în trecut, îl chema Marcel și că el nu era proprietarul mașinii. Nu apuc să răspund la chemarea doamnei de a intra în mașină, pentru că o tânără din liceu trece după mine. Uimit de apariția misterioasă, oricum frumoasă, abia dacă am putut să fac un pas ca să-i deschid ușa. După ce colega îmi mulțumește timidă și se așează, intru și eu în mașină fără frică și imediat o discuție începe cu tradiționalul:
- Bună dimineața! îmi salut eu apropiații înainte să mă așez, simultan cu liceanca.
- `Neata, tinere! doamna repede răspunde cu vocea ei semi-pițigăiată. Ț-o mai trecut căldurile, ț-ai luat cartea?
- Da și da, doamnă, nici o problema. M-o descântat bunica, am vizitat medicul de familie, am ținut regim și am dat tot ce-i mai bun din mine (la propriu)!
- E bine... doamna se uita în oglindă, apoi își ridică sprâncenele, uitându-se la fată. Îmi arunc privirea către fața ei, dar doamna îmi întrerupe procesarea informației, țipând: MĂRIE!
- Ha?! Da, doamna! Maria era speriată, trăsăturile faciale trădând-o. Avea o aluniță mică în dreapta gurii, buze mici, roșii (Probabil din cauza frigului. Era sfârșitul lui ianuarie, până la urmă.), ochii căprui, plimbători și părul brunet prins în coadă. Ca orice tânără de liceu pentru un băiat mai mic, era foarte frumoasă. “M-ați speriat…” șopti Maria cu viteză.
- Marie, ci mai faci, draga mamii? Nu ț-o fost frig? poate avea doamna o personalitate de comic de stand-up, dar noi îi eram ca niște copii.
- Ba mi-o fost, doamna, da’ ce să fac dacă nu mai vine primăvara?! Să plec în țările calde, ca toate artistele românești? dacă mă gândesc mai bine, toți vorbeam sarcastic de câte ori aveam ocazia. Suntem o generație aparte.
- Eh, lasă, că-ți trece până te măriți. Da’ cealaltă pi- aia!...Fata, Elena, unde-i? atunci narcisistul din mine a realizat că nu doar eu voi merge în direct la TV, ca să-mi promovez cartea. Ci și Maria, ca să vorbească despre articolul ei din revistă, despre inventarea telefonului fix, iar Elena... Doar doua nume de Elena se aflau în revistă. Unu’ era al doamnei Olariu, și se exclude, iar celălalt era al unei fete de-a VII-a care a primit premiul I la vreun concurs de creație literară în limba engleză, “Winter Wonderland” sau ceva de genu’. Genii, frate, nu ca cele întâlnite la știrile de la ora cinci, ci genii din alea obscure, despre care scriu doar liceenii de la profilul uman la ora de Fizică sau Chimie, de-al de Schrodinger, sau Pascal.
- Păi, trebuie să vină din moment în moment. N-ați vorbit cu mama ei? Maria părea îngrijorată. Nu doar ea dorea să ajungem la timp.
- Ba da, tre’ s-o aducă acu’. Mai așteptăm oleacă, atunci…Emanuel, ți-ai adus cartea?
- Da, doamna, v-am mai zis odată! Îmi pare rău să vă spun, dar chiar dacă sunteți atât de frumoasă la vârsta asta, bătrânețea începe să vă afecteze memoria! remarca era acompaniata de rânjetul meu șiret și de zâmbetul drag al doamnei bibliotecare.
- Vai, dragule, da’ cine te-a învățat să vorbești așa frumos? Mă-ta era așa lingușitoare!
- Doamna, haideți…uitați, asta nu-i Elena? am zis eu, schimbând subiectul și arătând spre o fată cu tenul palid și un smoking bej, și o femeie cu căciula și ditamai haina pe ea, amândouă articolele de îmbrăcăminte din blană. Una mai scundă decât cealaltă, astfel una fiind mai înaltă decât cealaltă, logic. Presupusa mamă a Elenei deschise ușa, ne salută, și o pofti pe fiica sa înăuntru. În timp ce mama și bibliotecara încinseră o discuție despre societate, noi, tinerii, după ce ne-am salutat, începuserăm să vorbim despre ce avea de discutat fiecare.
În timpul care trecu, grupul de minoritari majoritari s-a uitat la hatchback și pasagerii săi îndelung, cu lăcomie. Marcel era tăcut, bând cafea dintr-un pahar cafeniu de plastic. Colorații se risipiseră din jurul prăvăliei, becul aprins semnalizându-i deschiderea. 
Afară, fiind șase treizeci anti-meridian, pădurea de fier și cerșetorii săi singuratici erau scufundați într-o mare de albastru foarte închis, iar un corp ceresc răsărea de după dealul pe care era așezat cimitirul ortodox. Era o priveliște sinistră, plăcile funerare fiind ușor luminate, una câte una, alături de biserica săracă care le ținea umbră în somnul de veci. Și odată cu adormirea fantomelor având loc trezirea oamenilor, căci noi nu puteam fi numiți oameni. Oameni normali, cel puțin.
Doamnele își încheiaseră discuția, fetele vorbeau despre olimpiada la matematică la care avea sa participe Elena, iar eu și Marcel ne terminaserăm observațiile.
- Mergem? Marcel vorbi, blând dar hotărât.
- Da, da, haideți, doamna, vă urez o zi bună, sănătate! doamna Olariu privi în spate, la noi, copiii, și zâmbi. Îi aruncă o privire surorii de nume și întrebă: Elena, ce-o durat atâta, fată-hăi?!
Înainte ca Elena să poată răspunde sau ca eu și Maria să râdem de umorul celei mai înțelepte dintre noi, Marcel păși pe pedala de accelerație încet, iar roțile începură să se rotească, drumul spre Iași începând. Dar ăsta era doar începutul bâlciului, iar tarabele abia se deschiseră.


sâmbătă, 10 octombrie 2015

“O lecție de istorie care nu trebuia predată”


         Europa era un loc zbuciumat după Primul Război Mondial.
         Oamenii își plângeau familiile pierdute în adrenalina bătăliilor, mirosul șobolanilor, al gazului și al leșurilor din tranșee încă mai putrezea aerul, iar ‘rețeaua monarhică’, odată un amalgam de idile și dramă, era acum înlocuită de conducători ce făceau parte din simplul popor, țărani buni ce nu știau ce să facă.
         Apoi, din negura nemțească, bântuit de Tratatul de la Versailles, s-a ivit un fost curier de război, înnebunit de “criminalii din noiembrie”, pe numele lui, Adolf Hitler. Un bărbat pricăjit, cu părul unsuros și mustața copiată de la Charlie Chaplin, acum membru al Partidului Muncitoresc German, de extremă dreapta. Inspirat de religiile antichității, acesta dorește să schimbe cursul istoriei. Așa că, înzestrat cu o energie și un talent oratoric inedit, folosind popularul anti-semitism și slogane aparent-socialiste pentru a câștiga popularitate, acesta a urcat repede treptele puterii, ajungând la rangul de fuhrer, conducătorul suprem.
         Aici, lecția de istorie începe. Nu ca ar fi fost impusă de vreun minister al educației, ci doar faptul ca profesorul suplinitor, Hitler,  a vrut s-o țină.
·        RASA ARIANA:
Ideologia nazista se bazează foarte mult pe convingeri religioase indiene. Etimologia termenului “arian” înseamnă “nobil” în limba sanscrita.  Partidul nazist a adoptat acest termen pentru a descrie “rasa pură”, inspirata din imaginile zeilor scandinavi: alb, înalt, blond, ochi albaștri sau verzi. Aceasta descriere arata singura dorință a naziștilor: Unicitate.
Nazismul se bate cap în cap cu comunismul, care dorește ca fiecare sa fie egal. De altfel, asta nu l-a împiedicat pe Hitler sa facă sa folosească aparentele comunismului pentru a-și îndoctrina poporul într-o masa de oameni ce credeau ca proveneau din Atlantis.
Evreii erau considerați prigoana societății chiar și în Primul Război Mondial, fuhrer-ul cu ușurință ordonând capturarea și exterminare evreilor în orice mod posibil. Aceștia erau executați folosind arme de foc, spânzurați, dar cea mai eficienta metoda fiind camerele de gazare. Lagărul de concentrare cel mai malefic, unde se întâmplau unele din cele mai mari si multe atrocități se afla al Auschwitz. Mai multe despre asta, mai târziu.
·        “LEBENSRAUM”:
În limba germană, “spațiu vital”, acest concept declarând că Al Treilea Reich (Imperiu), trebuia să fie întins din Franța în vest, pana la Munții Ural în est, și din Scandinavia la nord, până la Turcia în sud. În 1941, la apogeul armatei germane, acest “Lebensraum” era chiar alungit, controlând jumătate din Europa.
În “Mein Kampf”, autorul declara că, și citez: “organizarea formației statului rus nu era rezultatul abilităților politice ale slavilor, ci doar un minunat exemplu al eficienței în formarea unui stat al elementului german dintr-o rasă inferioară”. Invaziile lui Hitler în Cehoslovacia, Polonia și în U.R.S.S dovedeau dorința arzătoare de “spațiu vital” în Rusia.
·        NEO-PĂGÂNISM:
Dacă Al Doilea Război Mondial ar fi fost câștigat de Al Treilea Reich, atunci toate religiile ar fi fost interzise, doar una singura ridicându-se: neo-păgânismul. Aceasta religie politeistă ar fi fost bazata pe vechia mitologie nordică, folosind zei precum Thor pentru a crea imaginea rasei ariene.
Totuși, această religie era foarte întunecată. Crucială îi este onoarea și violența, oamenii fiind încurajați să lupte pentru dorințele lor. Apocalipsa era descrisă ca fiind o luptă între zei și giganți, priveliști macabre precum nave făcute din unghiile morților și vrăjitori malefici care ridicau morții din pământ pentru a-i omori pe cei vii.
·        PURITATEA RASIALA:
Multe legi au fost create pentru a bate în cui aceste convingeri, printre care cele referitoare la “igiena rasială”. Aceste legi interziceau relații inter-conjugale între membri ai rasei ariane și “Rassenschande”, rușine rasială sau simplu-spus, oameni care nu făceau parte din rasa ariană. Aceste legi erau cele care puneau bazele Holocaustului.
Colac peste pupăză, în 1925, Hitler a scris cartea “Mein Kampf”, în traducere “Lupta mea”, carte ce înlocuia Biblia ca importanță în Germania după ascensiunea lui Hitler la putere. Această auto-biografie aducea de multe ori în prim-plan “pericolul evreu”, idee ce pozează o conspirație evreiască pentru a prelua controlul asupra lumii, fiind descris modul în care Hitler a devenit anti-semit și militarist.
În acest mod, fuhrer-ul urma să controleze mințile populației pentru propriul său plan.
CONCLUZIE
Și așa, lecția de istorie s-a sfârșit.
Germania a devenit un stat-păpușă, controlat de Aliați până în anii 90, când Războiul Rece ia sfârșit, Zidul Berlinului e demolat, iar Germania e reunită. Aceasta renaște într-o putere economico-politică și țară care a influențat și încă influențează Uniunea Europeană.
Evreii au devenit subiect de copertă, primind o țară a lor în Palestina, drepturi extinse și rambursări de milioane de dolari pentru populațiile lor exterminate. Chiar dacă aceste măsuri par extreme, nu puteau aduce înapoi pe cei decedați în genocid.
Cât despre celelalte popoare…Au supraviețuit cum au putut prin Războiul Rece, prin revoluții, armate sau politice, războaie civile, spionaj și rezistența prin literatură împotriva comunismului.
Totuși, chiar dacă această lecție nu era în programa școlară… nu va fi dat un test, sau chiar o teză, care o va incorpora?
Oamenii nu se vor întoarce către eficiența totalitaristă, tarile nu se vor război, iar “rețelele politice” nu se vor destrăma, din nou?
Nu știm. Nu avem cum să știm. Putem doar sa analizam istoria și să ghicim viitorul lumii.

Și, cu puțin noroc, poate nu va mai fi chiar atât de rău, ci doar decisiv și rapid.

miercuri, 3 iunie 2015

sâmbătă, 15 februarie 2014

Discuție cu Scaraoschi

În somnul meu de vis
S-a strecurat un dentist,
Dar ,pe lângă acesta,
Era și Scaraoschi, aievea!
Bine ai venit, tu păcătos!
Ce ai făcut de ești aici jos?
Cum așa? Sunt credincios!
Mă rog mereu! Nu-s păcătos!
Așa-i măi copil de doi bani!
Stai liniștit,
Nu ești în iad! Eu am venit
Să mai discut cu tine,
Că ești cam rău,
Nu e chiar bine!
Nu e chiar bine?!
Nu e bine să fii rău,
Dar știi, noi vrem mai mulți în hău.
Am înțeles. Dar ce vrei să știi?
Cum e lumea, Măi Aladin?
Zburați cu avioane,
Ca turcii pe covor!
Așa e sus aici mai nou.
Aveți burlane care scuipă foc?!
Aaa, puștile. Nu scuipă foc,
Ci niște gloanțe, cică poartă noroc!
De ce nu mai vin atât de mulți la mine?
Ha, vin africani, cu tot cu mine.
Mine? Mine de război.
Ooo, nu mai sunt războaie.
Hai, te-am pupat!
Mi-e somn și vreau în pat!

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

CRĂCIUNUL COPIILOR / CHILDREN'S CHRISTMAS

Crăciunul e o sărbătoare aparte. Mai întâi cauți un brad. Apoi îl împodobești. Apoi te surzesc părinții și bunicii cum trebuie împodobită toată casa. Si apoi îți mai strigă în ureche și că trebuie să faci prăjituri. La sfârșitul zilei ești obosit și te culci...
            Dar dimineața... Toată camera e ticsită cu cadouri, mănânci numai prăjituri și mai ai și casa frumoasă...
            Am observat perspectiva adulților. Acum perspectiva copiilor:
            Te trezești. Vacanță! Ești fericit și te duci să-i scrii moșului. Ce să-i scrii? Hmmm... Stai! Anul trecut nu ți-a adus laptopul de gaming deoarece... Nu era în versuri scrisoarea! Buuun!
            Juma' de oră și ai terminat. Acum ce faci? Hai la joacă! Îți iei sania și geaca și-ai tulit-o! Te dai pe dealuri în sus și-n jos, în sus și-n jos...
            Na! Au trecut 3 ore! Mai stai mult și ești condamnat la ...
            TEME SUPLIMENTARE...
            Așa că fuga acasă! 5 minute și-ai ajuns! Nu-i rău pentru 3 kilometri. Ți-e foame, nu? Atunci hai la bucătărie. Aperitive: Prăjituri; Supă: Caramel lichid; Felul 2: Friptură de ciocolată „Milka”... Ai vrea tu! Hai și mănâncă ceva cu vitamine!
            După ce ai suportat tortura cu mazăre și brocoli ești în camera ta cu pedeapsa temelor de vacanță. Perfect! Și mai e și 16:00! Gata! Nu mai lucrăm cu mănuși! Scrii repede și cu pixul!
            Uf, uf! Trei ore de teme! Dar acum, ca să vină Moșu', trebuie să faci bradul! Haide-m de căutăm decorațiunile! Le-ai găsit bun! Hai în pădure să luăm bradul! Cum? Ai un brad artificial în pod! Psau! Mofturi! Dar mă rog, eu sunt doar conștiința ta... Avem bradul și avem decorațiunile! Perfect! Hai la treabă! Un glob aici, o beteală acolo, niște dulciuri pentru Moșu' și, să nu uităm, steaua din vârful bradului! Gata! Acum te poți culca în pace!
            Stai un pic! E doar 20:30! Hai să ne uităm la un film! Deci, ce alegi? Ala bala portocala, PRO TV, Antena 1, Prima sau Kanal D? Ce să mai? Pe toate 4! Când e publicitate acolo, schimbi aici! Perfect! Cu ce să începem? "Albă ca Zăpada", "O poveste de Crăciun", "Suleyman în Alpi" sau " Crăciunul copiilor"? Stai un pic? Dar asta e...Na! Totu-a fost un vis! Bine că-i...
-        Ia stai! Bradul de Crăciun, cadourile...

            SFÂRȘIT