Într-o zi de iarnă friguroasă, cu ger de îți înghețau
mustățile, cu o furtună de zăpadă care te lua pe sus și dacă ai fi căzut te-ai
fi transformat în om de zăpadă, m-am întâlnit cu Ursu’!
Bună ziua, Ursu’!
Salut ficior!
Ursu era un bătrân înalt, încă în puteri, cu o barbă abia
rasă, cu ochi căprui, păr alb, blând și harnic, prieten al bunicului încă din
comunism. Se întâlniseră în închisoare, unde fuseseră trimiși din motive
politice.
Ursu’, Ursu’, te rog, spune-mi o poveste!
Atunci hai la gura sobei ficior, dar spunei bunicului
să-mi dea un pahar cu vin ca să mă încălzesc. La gura sobei, eu m-am așezat pe
jos și Ursu’ pe un scaun.
A fost odată un țăran șiret ca o duzină de vulpi la un
loc. Îl chema Păcală și venise în satul țărănesc fără mașini, doar cu căruțe.
Păcală ista a muncit pe alte meleaguri până acu, a păcălit toți isteții și
proștii din țară, până a câștigat bani mulți, atât de mulți încât avea căruțele
pline cu bani. Ajuns la barieră, vede grănicerul cum sta ca mort la văzul unei
asemenea năzdrăvănii, că Păcală era cu două căruțe legate din urma mașinii.
Păcală dacă l-a vazut încremenit i-a aruncat și grănicerului un sac cu bani.
Na, să te saturi, că știam că vrei șpagă! ș-a plecat.
Mergând cu mașina, Păcală aruncă peste tot cu bani, până când a rămas cu o
căruță goală.
Să nu mai văd cerșetori în satu meu! Oamenii stând la
taifas, spuneau:
Văleu! Câți bani are Păcală ista!
O venit Păcală în sat?! Doamne păzește!
Ursu’ gesticula, sărea de pe scaun, urla și scotea sunete
unde era cazul, de parcă era în poveste, dar nu uita să pună lemne pe foc.
De-ar putea Păcală să ne scape de popă... Păcală stând
într-un copac, pândindu-i pe oameni le strigă:
Cine e acest popă?
Cine-ntreabă? Spun oamenii uitându-se pe sus...
Ăla la care vă rugați zi de zi și noapte de noapte!
Văleu e Domnul!
Deci cine e acest popă?
Doamne ai uitat de satul nostru, ș-am primit un popă
leneș, gras, drăcos și crud!
Cum așa?
Păi nu merge la biserică, mănâncă și mănâncă, ne bate pe
toți cei ce nu îl plătesc și ne cere și taxă! Auzind acestea Păcală sare ș-o
zbughește acasă. Când noapte-a venit, Păcală a furat calul popii, căci popa a
zis că dă 100 de galbeni celui ce-i fură calul.
În tot acest timp, Ursu’ se scărpina-n cap, făcea voci,
vorbea ca din gură de înger și...lua câteodată și o dușcă de vin. Cufundat în
poveste, eu am adormit și m-am sculat abia la sfârșit .
Acuma ficior i-a spune tu de ce-l chema pe om Păcală!
Pentru că păcălea!
Bun! Ș-acum, la culcare că e 9!
Noapte bună, Ursu’!
Noapte bună, ficior!
