Ograda bunicii
A venit toamna de 2 luni...
Blocul din Răducăneni a fost reședința mea până acum.
Dar bunica? Ce mai face ea? Oh, ea! Să vedem...
Am ajuns în casa mea din Bohotin: Casă, dulce casă!, gândul meu urla în
deșertul neuronilor evoluați. Poarta era deschisă. E semn că bunicul a fost
acolo. GPS-ul meu din amintiri avea o destinație precisă: Ograda
Inima mă ducea la bunica, creierul în camera mea, dar picioarele dominante
călcau spre ogradă.
Acolo era... grajdul, podul( plin cu șoareci), fierăria, magazia,
butoaiele, lemnele, grădina! Toate erau acolo alcătuind țesutul amintirilor pierdute
în trecutul crud.
Cocosul guraliv, cântăreț și nebun urla de zor, încercând să recreeze un
ritual de împerechere. Puii speriați zburau, zburdau și fugeau de cocoș, toate
în același timp. Găinile ascultau nebunul guraliv de parcă ce făcea era artă
pură.
Pe stâlp era barza în cuib, rândunicile pe acoperișuri și ciorile bătăușe
păsărind de zor că zici că au luat nota 10 la muzică.
și eu eram acolo, privind spectacolul, auzind concertul, blocat de atâta
zgomot.
și bunica, ea stătea cu mâinile sus, așteptând momentul oportun pentru o
sperietură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu