Povești la gura sobei

 

 

Într-o zi de iarnă friguroasă, cu ger de îți înghețau mustățile, cu o furtună de zăpadă care te lua pe sus și dacă ai fi căzut te-ai fi transformat în om de zăpadă, m-am întâlnit cu Ursu’!

Bună ziua, Ursu’!

Salut ficior!

Ursu era un bătrân înalt, încă în puteri, cu o barbă abia rasă, cu ochi căprui, păr alb, blând și harnic, prieten al bunicului încă din comunism. Se întâlniseră în închisoare, unde fuseseră trimiși din motive politice.

     Ursu’, Ursu’, te rog, spune-mi o poveste!

Atunci hai la gura sobei ficior, dar spunei bunicului să-mi dea un pahar cu vin ca să mă încălzesc. La gura sobei, eu m-am așezat pe jos și Ursu’ pe un scaun.

A fost odată un țăran șiret ca o duzină de vulpi la un loc. Îl chema Păcală și venise în satul țărănesc fără mașini, doar cu căruțe. Păcală ista a muncit pe alte meleaguri până acu, a păcălit toți isteții și proștii din țară, până a câștigat bani mulți, atât de mulți încât avea căruțele pline cu bani. Ajuns la barieră, vede grănicerul cum sta ca mort la văzul unei asemenea năzdrăvănii, că Păcală era cu două căruțe legate din urma mașinii. Păcală dacă l-a vazut încremenit i-a aruncat și grănicerului un sac cu bani.

Na, să te saturi, că știam că vrei șpagă! ș-a plecat. Mergând cu mașina, Păcală aruncă peste tot cu bani, până când a rămas cu o căruță goală.

Să nu mai văd cerșetori în satu meu! Oamenii stând la taifas, spuneau:

Văleu! Câți bani are Păcală ista!

O venit Păcală în sat?! Doamne păzește!

Ursu’ gesticula, sărea de pe scaun, urla și scotea sunete unde era cazul, de parcă era în poveste, dar nu uita să pună lemne pe foc.

De-ar putea Păcală să ne scape de popă... Păcală stând într-un copac, pândindu-i pe oameni le strigă:

Cine e acest popă?

Cine-ntreabă? Spun oamenii uitându-se pe sus...

Ăla la care vă rugați zi de zi și noapte de noapte!

Văleu e Domnul!

Deci cine e acest popă?

Doamne ai uitat de satul nostru, ș-am primit un popă leneș, gras, drăcos și crud!

Cum așa?

Păi nu merge la biserică, mănâncă și mănâncă, ne bate pe toți cei ce nu îl plătesc și ne cere și taxă! Auzind acestea Păcală sare ș-o zbughește acasă. Când noapte-a venit, Păcală a furat calul popii, căci popa a zis că dă 100 de galbeni celui ce-i fură calul.

În tot acest timp, Ursu’ se scărpina-n cap, făcea voci, vorbea ca din gură de înger și...lua câteodată și o dușcă de vin. Cufundat în poveste, eu am adormit și m-am sculat abia la sfârșit .

Acuma ficior i-a spune tu de ce-l chema pe om Păcală!

Pentru că păcălea!

Bun! Ș-acum, la culcare că e 9!

Noapte bună, Ursu’!

Noapte bună, ficior!