Eu, prietenul meu imaginar

Bună! Numele meu este Emanuel. Am 12 ani și sunt în clasa a VI-a. Nu știu dacă mulți copii de vârsta mea mai au prieteni imaginari. Sunt mândru să spun că eu am unul, dar nu e Domnul Urechi Lungi sau Petru Piratul. Prietenul meu imaginar e... eu, Emy.

            Emy e mereu cu mine, chiar și la școală. El comentează multe lucruri. Câteodată, când văd adolescente ce spun că au inima frântă, Emy sare și strigă:

-          Cine le-a frânt inima? Mickey Mouse? Donald Duck? <râde>.

            Sau când unii copii din clasa  mea citesc cuvinte englezești incorect, Emy șoptește:

-          E tomatoes, nu tumatuis...

            Emy nu pare a fi atât de prietenos, dar are o inimă bună. Când văd un cerșetor, Emy spune:

-          Te rog, dă-i niște bănuți omului. Te rog!

            Și, desigur, trebuie să-i dau cerșetorului bani sau Emy va striga: "Lacomule!"

            Problema lui Emy este că el își țipă gândurile prin MINE, dar am reușit să-l fac să șoptească în public.

            Emy e și consilierul meu în multe privințe, incluzând temele. Eu pot să am răspunsul corect la un exercițiu, dar Emy poate avea o altă părere. Răspunsul poate fi corect sau incorect. Emy mă ajută mult cu compunerile mele. E cea mai mare sursă de imaginație ce o pot găsi.

            Într-o situație de gândire rapidă, Emy preia controlul. Asta poate fi bine sau rău, depinde de situație. Cum am spus, Emy nu pare atât de prietenos:

Mama: Vrei sa inviți niște prieteni azi?

Emy, nu eu: Nu, o să stau la computer.

Mama: De ce ești atât de nesuferit? De ce urăști pe toată lumea? De ce stai pe computer atât de mult? De ce, de ce, de ce...

            Vedeți? Dar cum am spus mai sus Emy are o inimă bună.

            Dar acum să vă spun un secret:

            Emy nu este o persoana, Emy este conștiința mea.