Povestea Cainelui

A fost odata ca nici eu nu mai stiu, pe cand omul striga: "Cucu!" si leul se lua la tranta cu tigrul, pe cand dacii erau pe drumuri si porcul era boier, era intr-o familie modesta un om numit Cane.

          Acest Cane nu era un om de rand. Cane era din copilarie mare si puternic, tare ca piatra si iute ca sageata! Canelui ii placea sa manance, sa urle nopatea de somn, dar cel mai mult ii placeau oamenii. Ii placea sa traiasca viata la maxim, sa nu dea cont detaliilor, sa traiasca momentul. In schimb Cane ura pisicile, motanii si matele ( mai mult in alta poveste ). Mai fugea si dupa mingi, crengi, orice ii arunca omul. Nici el nu stia de ce.

          Cane avea ca tata pe Lup si ca mama pe Catelusa, dar mai avea un frate numit Ham. Cand Cane si Ham implinira varsta barbatiei si le trecu copilaria mama lor incepu sa ii creasca bube si pete pe tot corpul. Luase o boala de piele. Important e sa stim ca dansa cazu la pat de bolnava ce era.

          Timpul trecu, Lupul muri linistit de batranete, iar Catelusa ii chema pe Cane si Ham si le spuse:

          -Copii mei dragi, lumina ochilor mei, iubitii mei, sa stiti ca eu sunt pe moarte si nimeni nu o sa va mai spuna ce o sa va spun eu. Nu mai e rost de gospodaria asta daca mor si eu. Voi, barbati in toata puterea si firea, n-o sa aveti ce face aici. Sa plecati in lume, ca are balta peste. Din partea mea, sa dea Domnul nostru sfant sa gasiti amandoi una mai desteapta ca mine, de ce nu si mai frumoasa! Sa strangeti bani de-o casa si dea-le gurii pentru voi si feciorii si fecioarele voastre. Doar un lucru mai am sa va zic. Sa nu va indepartati unul de celalalt, ca daca moare un frate. celalalt nu mai are scop pe lume. Sa aveti grija unul de celalalt cum am avut eu de voi! Altceva nu mai pot zice. Mult noroc fetii mei!

          Si astfel muri mama lor draga, cu o lacrima pe ochi ca isi lasa copiii de izbeliste si un ranjet pe coltul gurii ca apuca sa le deie atatea indicatii. Fratii facura inmormantarea cu cavou mare si frumos, cu fanfara si onoruri bisericesti, stara o luna in doliu si plecara.

          Cutreierara ei mari si tari, deserturi si paduri, campii si munti, pana nu mai ramasese nimic de descoperit. Cat au cutreierat ei lumea au strans multi bani si gologani, ba in slujba pe la regi, ba la furat inapoi de la hoti. Ii intalnira si pe Ogarul ce fugarea Iepurele dupa ciubotele, pe Patrocle si Lizauca in padue la cules mure, pana si pe Calul lui Harap Alb il cunoscura. Invatasera toate mestesugurile pamantului de nu s-o fi inventat altele.

          Se oprira si ei intr-o Padure Neagra ca noaptea si frumoasa ca ziua. Ramurile copacilor erau mari si bogate in flori rosii ca floarea trandafirului, albastre ca cerul pamantului, verzi ca frunza si iarba si galbene ca lumina Domnului. Vanatul era si el mare si frumos, cu coarne lungi si largi, iar corpul era musculos, fraged si gustos. Vanara ei zi de vara pana-n seara de li se ptoli stomacul. Atat de bine manca Ham ca apuca de adormi un pic.

          Cane ii facu culcusul si focul. apoi se puse in varful unui copac de garda ca santinela. Cum statea el si se uita in zari vazu departe o lumina puternica. Se uita mai bine cu telescopul si vazu un zimbru tot bijuterii! Ochii ii erau rubine, in varful coarnelor de argint avea smaralde, si avea pe picioarele si coada de aur incrustate lapis- lazuli! Iar trunchiul, Vai! Tot platina stralucitoare si frumoasa, ca la soare de puteai uita dar la dansa ba! Si acest trofeu manca linistit ca toate animalele de rand. Ce ii trecu in cap Canelui?

          Lua el pusca chinezeasca s-o tuli dupa zimbru. Cand il vazu zimbrul o tuli la sanatoasa la farmacie ca glontul! Si se fugarira ei sapte ierni si sapte veri pana se plictisi zimbrul. Fugi el cat fugi ca se plictisi si-l lua in coarne pe Cane. Cane se lupta eroic cu zel de sfant dar totusi zimbrul il puse jos si-i crapa capul.

          Muri Cane si se duse la judecata cu Sfantul Petru. Si incepu Cane si se ruga:

          -Iarta-ma Sfinte Petre! Iarta-ma ca am ravnit la un asemenea animal sfant! Iarta-ma de ma invie, ca-mi lasai fratele adormit!

          -Il lasai adormit, ai? Pentru bijuteriile zimbrului? Bravo, ca si tu la randul tau esti un bou! Te invii, dar o sa-ti creasca coada, mainile o sa devina la randul lor picioare, o sa-ti creasca blana si o sa strigi mereu numai dupa fratele tau Ham!

          Nu apuca Cane a zice ceva ca fu transformat printr-o metamorfoza dureroasa intr-un animal ciudat, mare si paros cum era. Ce sa faca? Incepu sa urle dupa frate-su: Ham, ham!