luni, 22 iulie 2013

O întâmplare

Era iarnă, vacanţa de iarnă. Noul an era în plină desfăşurare iar yăpada se îngroşase mult, cam o jumătate de metro. Clopoţei mititei scoaseră căpşorul afară, chemând primavera.
Eu eram în camera mea, plictisit de situaţie, uitându-mă pe fereastră mi-a venit o idee...
M-am îmbrăcat gros, cu o geacă şi o căciulă, mi+am pus sania în maşina tatei şi am mers cu el la un prieten.
Zăpada se topea, aşa că lucram contratimp.
Ajuns în faţa porţii mi-am parcat sania şi am deschis poarta. Intrând în casa prietenului am văyut că şi acesta era gata, fiind anunţat din timp.
-Unde mergem? îl întreb.
-Urmează-mă!
Am plecat afară, vioi şi plini de bucurie, dar...
Dintr-o săritură, câinele colegului a sărit  pe mine, vrând să încheie această întâlnire. Cu greu am scăpat de dânsul cu o zgârietură, colega cerându-şi scuze.
Cu săniile după noi am traversat o Mini-Sub-Himalaya, obosiţi, dar dornici să ne dăm cu sania pentru ultima data în iarna aceea.
-Am ajuns!
Nu era o privelişte extraordinară, dar aveam un derdeluş de vreo 2 km.
-Începem la 3?
-Da!
-1, 2, haide!
-Hei!
Cursa era încinsă, în urmă yăpada era topită, săniile aveau 10 km/ora, un ţipăt de adrenalină ieşind din plămânii amândurora, când eu câştigam cursa...
-Boom!
Sania mea lovise un petic de pământ, aruncându-mă 2 metri. Sania prietenului venea în viteyă spre mine, eu găsindu-mi sfârşitul. Dar un  milligram de speranţă mă trase afară din raya de acţiune a saniei, pieryând cursa dar scăpând cu viaţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Follow by Email