Cei patru ani de scoala
Aceasta compunere este mesajul meu de adio pentru doamna invatatoare
Mihaela Chetrosanu.
Aveam 7 ani pe atunci…
Era toamna…anotimpul ce aduce invatatura cea greu de imblanzit. Sfios
mergeam tinut de manuta tremuranda a mea de mama. Mergeam spre scoala…o casa
plina de 4 adulti nervosi cu creta in mana dreapta si in stanga cu un
trandafir. Intrasem in clasa unde erau colegii mei vechi si noi. Invatatoarea
era aacolo. Ea ne-a salutat , ne-a spus ce vom face, ne-a dat manuale, orare si
creioane. Atunci mi-am dat seama ca nu va fi greu.
Dupa ce am terminat primul an scolar am luat-o de la capat dar cu ore noi,
orare noi, lectii noi si profesori noi. Inceputul si sfarsitul au fost la fel.
Dar au inceput sa curga valuri de ura, invidie, batai, tipete. Mi s-aa facut
frica si am inceput sa fiu mai rapid, mai inteligent si mai invidiat.
Al treilea an a fost cu totul mai greu. Profa era mai nervoasa, mai usor de
suparat si mai greu de inveselit. Atunci au inceput sa se deschida pagini noi,
capitole noi si ore noi noute. A fost frumos dar greu, lung dar usor. Erau
mereu combinatii de lucruri diferite.
Am uitat sa spun de la inceput cum arata invatatoarea, era blonda cu parul
lung, ochi sclipitori, cu vesta, pantaloni si papuci cu toc. Pe scurt o femeie
normala.
Al patrulea an a fost un razboi de romani desteptati, eroi de povesti,
domnite ale frumusetii, sarguinte, caiete terminate, etc. toate cu un
general autor inteligent.
Caietele se impovarau cu haine negre albastrui brodate cu semne de punctuatie.
Rani ca de fier tineau mainile soldatilor elevi cu sabiile cu varfuri negre si
subtiri.
Anii tineri ai claselor primare s-au topit sub lumina timpului. Acum ne
imbarcam pe vaporul clasei a V-a .
Invatatoarei mele ii spun :
LA REVEDERE SI SUCCES !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu