Primul volum a apărut!

The first volume is here! 

Țara minunilor Iernii

Noaptea magnifică se micșorează în dealurile din orizont când greierii își cânta ultimul cântec înainte de somnul lor rece, soarele prins judecându-le soarta misterioasă prin micile crăpături din cerul alb ca o perlă. Iarba de-un galben pal e acum colorată cu gheață, copacii tremurând și înghețând în lumina soarelui, prefăcând căldura sfântă. Pădurile îndepărtate cu brazi înalți arată ca un miraj scos dintr-un vis din geamurile mele aburite, tractoare fără șoferi muncind pe pământul de-un maro, închis, corupt, fără vreun scop anume.

         Florile incolore plâng încet și tăcut, stejarii căzuți în spatele furtunilor pe pământul mort, bătând o tobă  imaginară peste pământuri, chemând vremea arctică să intre în acest ritual păgân. Pașii îi pot fi auziți, călcând greu pe buruieni, ca un avatar al unui zeu, un gigant nebun, trist, mut, nervos și morocănos.

         Totul arată ca timpul pustiu înainte de iarnă, când copiii adorm așteptându-l pe Moș Crăciun. Dacă m-ați întreba pe mine, aș spune că totul e magia naturii, pură și fericită, dar câteodată, surprinzător de nenorocită, la fel ca o copilărie.

         Cum scriu aici, cerul crapă cu oroare, cel mai rău lucru spionând pentru momentul oportun ca să-și facă apariția, dar e speriat când îngerii raiului sunt vărsați prin crăpăturile ce’s acum o mare gaură ce arată iluzia unui rai, îngerii aducând cadouri tuturor celor ce-i privesc. Ei zboară pe vânturi, fugind prin nori, ningând ușor în calea lor, natura albindu-se în spatele lor, animalele ascunzându-se pe pământ, urmărind frumosul „show”. E, cu adevărat, un frumos spectacol, hipnotizând pe toată lumea ce-l privește.

        Cerul ține acum o temă mai frumoasă, cu un alb mai drăguț făcut din toată zăpada din lume. Gigantul nebun e acum văzut ca un Gulliver mai fericit, mai dinamic și mai sociabil ce ajută animalele cu coșmaruri, calmându-le în somnul lor dulce, dând mana cu toți locuitorii pădurii treji, cântându-le un cântec despre Ajunul Anului Nou. Florile sunt fabuloase, strălucind în „reflectorul” soarelui, ca actrițele de la Hollywood. Frunzele și iarba primesc haine mai drăguțe și mai călduroase, cu care pot acum trăi fericite în echilibru cu natura. E totul  magia naturii, pură și magică. Greierii, furnicile, albinele, toate insectele și toate animalele mici toastează, mâncând la o masă lungă făcută din materialele naturii, păsările trimițându-le cărți de sărbători din țările calde, piramidele și templele aztece, toate stând pe acoperișurile lor.

         Și, în timp ce magnifica noapte se ridică din nou, toate plantele, animalele si îngerii se adună într-o pădure pentru a sărbători venirea iernii. Și când tot publicul se îmbată cu fericire, strălucind pe cer și luna cu stele de aur, albastrul-de-miez-de-noapte arătă mai frumos ca niciodată. Și când magia își ia forma pământeană, publicului i se taie respirația. Și surpriza  e creată din natură, cu un corp de zăpadă, acoperită de frunze aurii și ochi de-un albastru de mare, Zâna Iernii, în carne și oase!

         Între timp, copiii deja dorm, moșul furișându-se în casă, bând lapte și mâncând prăjituri, lăsând cadouri pentru toată lumea, grăbindu-se să ajungă la petrecere, când cerul e pictat cu mai multe stele, ghidând elfi și îngeri totodată. 

Discuție cu Scaraoschi

În somnul meu de vis
S-a strecurat un dentist,
Dar ,pe lângă acesta,
Era și Scaraoschi, aievea!
Bine ai venit, tu păcătos!
Ce ai făcut de ești aici jos?
Cum așa? Sunt credincios!
Mă rog mereu! Nu-s păcătos!
Așa-i măi copil de doi bani!
Stai liniștit,
Nu ești în iad! Eu am venit
Să mai discut cu tine,
Că ești cam rău,
Nu e chiar bine!
Nu e chiar bine?!
Nu e bine să fii rău,
Dar știi, noi vrem mai mulți în hău.
Am înțeles. Dar ce vrei să știi?
Cum e lumea, Măi Aladin?
Zburați cu avioane,
Ca turcii pe covor!
Așa e sus aici mai nou.
Aveți burlane care scuipă foc?!
Aaa, puștile. Nu scuipă foc,
Ci niște gloanțe, cică poartă noroc!
De ce nu mai vin atât de mulți la mine?
Ha, vin africani, cu tot cu mine.
Mine? Mine de război.
Ooo, nu mai sunt războaie.
Hai, te-am pupat!
Mi-e somn și vreau în pat!

Winter Wonderland

Every year, we come to the end of November, and we ask ourselves: "What's next?". Well, as a matter of fact, it just happens that I, Enache Emanuel, am here to tell you what's next:

            We come back from school. We see the naked trees, screaming for help. They offer no resistance against the cutting wind. We come home. We eat, do our homework and go to sleep. A tear comes from everybody's eye. Summer is gone.

            They wake up. A torrent of thoughts comes to their mind. They go to their windows. They can't believe it. A white blanket covers the whole landscape. Feathers rain from the sky as they scream their happiness. Winter is upon them! They quickly dress up. When they open their doors a freezing cold cannon ball hits them in their faces. They see their friends laughing with a snowball in their hands. They jump in the snow as they don't care. Their friends join them. Winter is upon them!

            Night comes. I come back to my houses' door. I cry as that day passed away. " Don't worry, child! Winter didn't end!", My parents tell me. I begin to laugh. I was so foolish! I undress and begin to eat. So hot food! I begin my homework. "Pen, pen, tell me, what do you write about today?"

            "A winter wonderland, little sir! A winter wonderland..."

            He begins to write. I watch as he draws winter with his words.

" I'm amazed. You are great at writing!"

            "Thank you, little sir! Thank you! Wait! Don't YOU need to write about this?"

            "Well..."

            "<sigh> All right! So: Winter is a snow paradise. Guarded by snowmen, full of angels at every step, and populated by children's fantasies. How is that, little sir?

            "Perfect! But continue with this: Children fight with snowballs with the zeal of an angel. Santa Claus watches and laughs. His elves want to know what to get for the children-

            "A talking little sergeant, a singing bunny, a dancing doll and a lightning quick bycicle!"

            "When did you grow a mind full of imagination, my pen?"

            "When your little brother kept writing to Santa Claus all of these silly things!"

            "What do you call silly, soldier?"

            An army of talking sergeants, bunnies, dolls and bicycles faced them. They were alive! Dancing and singing, laughing about what the pen and I were saying!

            " Just sleep, child, a bearded man in red said. Just sleep..."