luni, 8 septembrie 2014

Apus de sfarsit de vara

     Afara se aprinde clipa de argint a cerului pe inserate...melancolia umbrelor fara de soare si de luna, clipa cand nimeni nu indrazneste sa aprinda vreun bec sub ochii zilei care vede inca pamanturile de caramel, cremoase cu seva solului, dulce-acrisor, seva solului a radacinilor ce da cadoul vietii, nascand copaci goi, fara suflet.

     Iar soarele se culca dupa dealuri, luna rapita de norii banditi, ce uda, ingheata si dau drumul potopului. Luna se zbate din stransura lor si scapa, scotand pamantul din baia intunericului ce ascunde adevarul, ca un preot ce boteaza un copil in lumina adevaratei credinte. Oricine ce-ar vedea peisajul ar cadea intr-o stare de meditatie, lenes si obosit , cascand afara munca sfanta ce-o facu in soare, ori punand condeiul in penar, recitind manuscrisul ce-i fura ziua sau plangand regretul si nesimtirea ca n-a facut nimic.

     O frunza cade. Usor si neoprita, aluneca pe vantul rece, ajungand pe scarile unei scoli ce urmeaza sa renasca, ca o faptura dupa moarte.

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Follow by Email