Într-o zi de toamnă galbenă ca aurul, cu frunzele
roșii ca focul, iar poama albastră ca noaptea rece, m-am decis a merge, cu scop
de practică la biologie, în pădure. Dar nu orice pădure, ci în pădurea cu trecut mitologic, poate chiar istoric.
Legenda spune că în pădurea asta se afla o
fortăreață mare și impunătoare, cu turle și ziduri de smaralde, cu un beci
renumit, plin de comori și arte și scrieri neprețuite. Pe scurt, fortăreața a
fost asediată și comorile furate, artele și scrierile luate de vânt. Acum numai beciul a rămas…
Cum spuneam, am mers către pădure, la intrare
simțind că ceva se va întâmpla. Cum am simțit, tot nu știu, dar pădurea era
foarte frumoasă, cu trunchiuri de copaci aurii, frunze roșii, de rubine parcă,
roade gustoase și multe, cu flori mici și drăguțe ca un bebeluș dormind…
Intrând, am examinat starea pomilor, am observat cum
albinele aruncau polenul peste tot și am inspectat comportamentul păsărilor.
Brusc, ceva se mișcă în spatele meu cu un sunet animalic. M-am întors și n-am
găsit nimic. Ciudat, gândesc eu, încerc să-mi dau seama ce-o fi fost în spate.
Imediat, văd cu coada ochiului o mișcare pe crengi. Când mi-am ridicat capul,
ceva îmi lovi fața, o ghindă. Îmi ridic ochii înapoi sus și văd o veveriță
încercând să scoată încă o ghindă. Când o scoate mi-o aruncă la picioare și se
uită la mine. Instinctiv, am luat ghindele, iar veverița a scos un sunet ca o
bucurie și mi-a sărit pe umăr. Am râs și am spus:
- Eh, așa chestie, n-am mai văzut!
- Eh, așa chestie, n-am mai văzut!
-Dar de veverițe vorbitoare ai auzit?! Îmi răspunde
veverița.
-Ia, dă-te tu jos că eu cred că am obosit, am zis eu
și am plecat. Veverița a sărit pe-o creangă și-a strigat:
-Poate vin și eu pe la școală…
De atunci caut prin sălile școlii o veveriță pentru
practica la Zoologie…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu