Prietenul din pădure

Într-o zi de toamnă galbenă ca aurul, cu frunzele roșii ca focul, iar poama albastră ca noaptea rece, m-am decis a merge, cu scop de practică la biologie, în pădure. Dar nu orice pădure, ci în pădurea  cu trecut mitologic, poate chiar istoric.

Legenda spune că în pădurea asta se afla o fortăreață mare și impunătoare, cu turle și ziduri de smaralde, cu un beci renumit, plin de comori și arte și scrieri neprețuite. Pe scurt, fortăreața a fost asediată și comorile furate, artele și scrierile  luate de vânt. Acum numai beciul a rămas…

Cum spuneam, am mers către pădure, la intrare simțind că ceva se va întâmpla. Cum am simțit, tot nu știu, dar pădurea era foarte frumoasă, cu trunchiuri de copaci aurii, frunze roșii, de rubine parcă, roade gustoase și multe, cu flori mici și drăguțe ca un bebeluș dormind…

Intrând, am examinat starea pomilor, am observat cum albinele aruncau polenul peste tot și am inspectat comportamentul păsărilor. Brusc, ceva se mișcă în spatele meu cu un sunet animalic. M-am întors și n-am găsit nimic. Ciudat, gândesc eu, încerc să-mi dau seama ce-o fi fost în spate. Imediat, văd cu coada ochiului o mișcare pe crengi. Când mi-am ridicat capul, ceva îmi lovi fața, o ghindă. Îmi ridic ochii înapoi sus și văd o veveriță încercând să scoată încă o ghindă. Când o scoate mi-o aruncă la picioare și se uită la mine. Instinctiv, am luat ghindele, iar veverița a scos un sunet ca o bucurie și mi-a sărit pe umăr. Am râs și am spus:
- Eh, așa chestie, n-am mai văzut!

-Dar de veverițe vorbitoare ai auzit?! Îmi răspunde veverița.

-Ia, dă-te tu jos că eu cred că am obosit, am zis eu și am plecat. Veverița a sărit pe-o creangă și-a strigat:

-Poate vin și eu pe la școală…

De atunci caut prin sălile școlii o veveriță pentru practica la Zoologie…