Petrecere morfologica

Intr-un caiet studentesc, intr-un ghiozdan uitat intr-un dulap, in vacanta de vara, erau toate partile de vorbire cu valorile lor morfologice. Intr-o pagina de inceput, scrisa in culori de evidentiat, cu alineate, observatii, stelute si sublinieri cata frunza si cata iarba, era casa Substantivului. In casa Substantivului era mare plictiseala, iar Substantivul se gandi ce sa faca, brusc venindu-i o idee.
-Articolule! striga dansul.
-Da, prietene! raspunse Articolul.
-Mai stii toate partile de vorbire?
-Da' cum sa nu! Le-am intalnit pe toate la BAC. Tare greu a mai fost...Ce-i cu ele?
-Poti...stii tu...sa le inviti la mine acasa pentru o petrecere? Dar asa cu invitatii frumoase, personalizate, intelegi?
-Sigur, chiar acum!
Si Articolul pleca spre computer.
-La computer nu m-am gandit, buna idee! exclama Substantivul.
Si pleca sa pregateasca cheful. Isi chema toate functiile sintactice din vacanta si le explica fiecareia ce si cum sa faca. Aranja semnele de punctuatie cum crezu dansul de cuviinta, colora ce colora, mai facu putin curat cand se auzi un ciocanit.
-Intra!
Dar nu o singura parte de vorbire intra, ci toate deodata, inghesuindu-se si chiuind. Mai intai Adjectivul il aborda pe Substantiv, fiindu-i vechi prieten. Il complimenta si-l critica, imbratisandu-l tare.
-De ce n-ai venit la BAC? il intreba Adjectivul.
-Nu m-au chemat profesorii. Cum a fost?
-Greu, tare greu, bine ca ai stat acasa.
Pronumele ii intrerupse, tantos si mandru cum mereu era.
-Prietene, da' frumos loc mai ai! Trebuie sa-ti marturisesc ceva...
Si ii arata la mai multe forme, politicoase si personale, multe, multe!
-Astia sunt o mica parte din prietenii mei. Sper ca nu te deranjeaza ca i-am adus aici.
-Chiar deloc, prietene!
Atunci prin usa izbucnesc Numeralul, Verbul si Adverbul, urmariti de Prepozitie si Conjunctie, tinand-o in brate pe Interjectie, toti strigand:
-Petrecere!
-Ce surpriza placuta! Dar de cand va cunoasteti toti asa bine? intreba Substantivul.
-Ne-am intalnit la BAC, lua cuvantul Verbul. Tu de ce n-ai venit?
-N-am fost chemat de profesori. Dar data viitoare merg, ca prea interesant vad ca afost. Toata lumea numai: "BAC, BAC!". Chiar asa de frumos a fost?
-Nu frumos, ci greu! izbucni Intejectia , tinand un pahar cu sampanie in mana, tot tinuta de Prepozitie si Conjunctie.
-OK...Dar unde e Articolul? intreba Substantivul.
-Aici! striga Articolul, inghesuindu-se printre toata lumea. Hai sa petrecem!
Si toata lumea petrecu, ascultara propozitii, povestisera despre BAC si dansara si se jucasera, poate si acum neopriti de scoala.

Parcul

     A fost odata, intr-o vara, pe cand pasarile cantau si copiii zburdau, un parc verde, de smarald, frumos si de neuitat...
     A fost odata, intr-o toamna, pe cand pasarile plecau si copiii raceau, un parc galben, de aur, ciudat si uitat...
     A fost odata, intr-un inceput de iarna timpurie, pe cand pasarile mici si incapatanate n-au plecat si inghetau, iar copiii saraci si plapanzi sufereau de frigul naprasnic, un parc maro si uscat, vechi si fara viata, camuflat in decorul de azur.
     Pasarile colorate in curcubeu nu mai cantau divin, sfintind crengile verzi ale copacilor tineri. Copiii fericiti nu mai zburdau in euforie pe iarba turtita de atatia pasi. Parcul nu mai stralucea ca soarele sfant, mereu frumos si imbietor cu parfumul natural.
     Pasarile colorate in curcubeu, care cantau divin, acum suspina in Tarile Calde, dupa casa lor acum rece si pustie. Crengile verzi odata, acum cad putrezite si impietrite pe pamant de pe copacii imbatraniti ce si-au sacrificat pruncii pentru o falsa speranta, de a-i renaste mai tarziu... Copiii ce zburdau bucurosi acum stau inchisi in case si observa mirati pe ferestrele incetosate cum cosmarul lor de-o vara ia viata. Iarba... iarba a fost ciopartita si luata de vant, aruncata spre miazazi, ca o floare ofilita. Parcul ce stralucea ca soarele, atunci frumos si imbietor, acum se afla in miraj in ceata deasa si misterioasa, acum parca o ruina uitata, excavata si furata de artefactele pretuite. Un miros de ploaie da buzna pe poarta, lovitura de gratie...
     Dar nu e ploaie. Nu e o lovitura. Din contra! Din negura noptii intunecate, luna cerne stropi de lumina, fulgi de zapada dulce, moale si racoroasa. O patura placuta la atingere se asterne peste tot, iar totul rasare in renastere!
     Pasarile, acum cu penajul sur, isi canta fericirea si se culca in vis. Copacii acum cu vesminte pale, chefuiesc cu bucurie, alaturi de copiii mesteri, ce fac ingeri si oameni din zapada ce parca are viata.
     Parcul a renascut inca o data, aducand speranta naturii si omenirii pentru un viitor si mai bun, si mai curat, si mai pasnic!

Apus de sfarsit de vara

     Afara se aprinde clipa de argint a cerului pe inserate...melancolia umbrelor fara de soare si de luna, clipa cand nimeni nu indrazneste sa aprinda vreun bec sub ochii zilei care vede inca pamanturile de caramel, cremoase cu seva solului, dulce-acrisor, seva solului a radacinilor ce da cadoul vietii, nascand copaci goi, fara suflet.

     Iar soarele se culca dupa dealuri, luna rapita de norii banditi, ce uda, ingheata si dau drumul potopului. Luna se zbate din stransura lor si scapa, scotand pamantul din baia intunericului ce ascunde adevarul, ca un preot ce boteaza un copil in lumina adevaratei credinte. Oricine ce-ar vedea peisajul ar cadea intr-o stare de meditatie, lenes si obosit , cascand afara munca sfanta ce-o facu in soare, ori punand condeiul in penar, recitind manuscrisul ce-i fura ziua sau plangand regretul si nesimtirea ca n-a facut nimic.

     O frunza cade. Usor si neoprita, aluneca pe vantul rece, ajungand pe scarile unei scoli ce urmeaza sa renasca, ca o faptura dupa moarte.

 

 

Lumea Fanteziei

Aceasta compunere este raspunsul meu la enuntul:
Scrieti o compunere cu titlul Lumea Fanteziei.

In primul rand, asta NU e lumea fanteziei. Cateva reguli:
#1.Asta e LUMEA MEA;
#2.Numai EU si numai EU vorbesc despre LUMEA MEA;
#3.Asta NU e LUMEA VOASTRA;
#4.Eu decid daca faceti parte din ea.
Lumea mea e o lume de neimaginat. E o lume a libertatii, unde totul e posibil, unde multi fug dupa Visul Enache...an.
Muzica aici, e de toate soiurile, cetatenii acesteia avand abilitatea de a face ce vor, avand permisiunea lui Eu cel Mare si Inalt.
Culoarea cea mai des intalnita e violet, o culoare a misterului si viselor, nu cum a indraznit sa spuna Ion Mincinosu, ce fusese torturat si exilat deoarecea a indraznit sa spuna ca "Violet e naspa".
"Dulciurile sunt formate in cea mai mare parte din zaharoditamozilavora, ce da intelepciune, putere si energie. In plus sunt si dulci, pe bune!" spun A.M.B.A. (Asociatia Mincinosilor Buni Anonimi).
"Jucariile sunt facute din metale pretioase, cu accesori ce atrag frumosii/frumoasele, crescand raportul de iubire si dorinta cu pana la 75%!" spun C.A.C. (Consiliul Afroditei si a lui Cupidon).
In concluzie, totul e din platina, frumos si gratis, fara religie, politica sau blana. Cine respecta regulile va avea parte de toate, in timp ce fiinta ce nu-mi va pupa mana va ramane fara Bibilocopter.
Pentru mai multe informatii, tastati: AMADEUS.

La hram

Recent a fost hramul la Bohotin de Sfintii Constantin si Elena. Ca inceput am sa va spun un singur lucru:

            O nebunie!

            Mai intai am fost la cimitir. La fel ca in fiecare an, sumbru si misterios. Am fost cu bunicii de pomenire unde am stat toata dimineata si-am mancat inghetata. Ati mai auzit de standuri de inghetata in cimitire? Nu prea cred. Un sumar al intamplarilor de acolo:

Ø A lesinat o batrana si a venit S.M.U.R.D.-ul sa o ia. A durat cam mult dar, ce sa-i faci? Asta-i Romania;

Ø O ploaie torentiala a avut loc. Si deoarece n-am avut umbrela nici eu, nici bunicii, ne-am udat leoarca.

Apoi a inceput hramul dar, din cauza faptului ca ploua torential am plecat acasa pe durata ploii. Stand acasa, linistit, aud o melodie atat de tare de parca ma gandeam la ea. Cand deschid geamul, melodia se auzea si mai tare. Atunci mi-am dat seama ca e vorba de muzica de la hram. Nu vreau sa-mi inchipui cum se auzea acolo.

La ora 17:30 plecam eu, mama, bunicii si verisoara la hram. Muzica era populara si la maxim, o tanara fiind solista. O trupa de suflatori o acompaniau, la fiecare suflare inima-mi sarind o bataie.

Verisoara mea s-a dus sa se dea in roata pentru 15 minute, eu mi-am luat doua pistoale, negociind pretul de la 40 de lei la 20 de leii, iar mama si bunicii radeau si se bucurau de muzica. Dar ce sa vezi in primele randuri? Un barbat de vreo 40 de ani aplauda si facea miscari sportive, iar o baba dansa ca nebuna. Cand am trecut de la muzica populara la muzica moderna, ce sa vezi?

Inceput de primavara

Primavara a sosit! Natura s-a trezit la viata, copacii cu muguri tineri renascanduse ca phoenix-ul. Zumzetul albinelor muncitoare se aude in toata tara, iarba prinde colt fraged din nou, randunelele spinteca cerul albastru cu cozile lor “infurcate”, cerbii si caprioarele au iesit la plimbare, iar toate astea fara pic de zapada! Nu exista fiinta lenesa in acest sezon, totul fiind din cauza Doamnei Primavara, zana ce ne-a insufletit pe toti cu sarmul ei irezistibil!

          Pe campii, dealuri, pana si pe munti numai verdele ierbii si frunzelor, galbenul cerealelor jucause, cafeniul copacilor, movul vitelor de vie si rosul macilor.

          Dar cine a spus ca oamenii stau mai prejos? Constructorii muncesc cu spor, pictorii dau si mai multa culoare sezonului, cei ce lucreaza la birou au iesit in aer liber, pana si copiii nu se mai satura de anotimp! In timp ce eu, un marunt scriitor, scriu toate acestea pe-o foaie de hartie, langa mormanul de carti de invatat pentru teza la limba romana.

Povestea Cainelui

A fost odata ca nici eu nu mai stiu, pe cand omul striga: "Cucu!" si leul se lua la tranta cu tigrul, pe cand dacii erau pe drumuri si porcul era boier, era intr-o familie modesta un om numit Cane.

          Acest Cane nu era un om de rand. Cane era din copilarie mare si puternic, tare ca piatra si iute ca sageata! Canelui ii placea sa manance, sa urle nopatea de somn, dar cel mai mult ii placeau oamenii. Ii placea sa traiasca viata la maxim, sa nu dea cont detaliilor, sa traiasca momentul. In schimb Cane ura pisicile, motanii si matele ( mai mult in alta poveste ). Mai fugea si dupa mingi, crengi, orice ii arunca omul. Nici el nu stia de ce.

          Cane avea ca tata pe Lup si ca mama pe Catelusa, dar mai avea un frate numit Ham. Cand Cane si Ham implinira varsta barbatiei si le trecu copilaria mama lor incepu sa ii creasca bube si pete pe tot corpul. Luase o boala de piele. Important e sa stim ca dansa cazu la pat de bolnava ce era.

          Timpul trecu, Lupul muri linistit de batranete, iar Catelusa ii chema pe Cane si Ham si le spuse:

          -Copii mei dragi, lumina ochilor mei, iubitii mei, sa stiti ca eu sunt pe moarte si nimeni nu o sa va mai spuna ce o sa va spun eu. Nu mai e rost de gospodaria asta daca mor si eu. Voi, barbati in toata puterea si firea, n-o sa aveti ce face aici. Sa plecati in lume, ca are balta peste. Din partea mea, sa dea Domnul nostru sfant sa gasiti amandoi una mai desteapta ca mine, de ce nu si mai frumoasa! Sa strangeti bani de-o casa si dea-le gurii pentru voi si feciorii si fecioarele voastre. Doar un lucru mai am sa va zic. Sa nu va indepartati unul de celalalt, ca daca moare un frate. celalalt nu mai are scop pe lume. Sa aveti grija unul de celalalt cum am avut eu de voi! Altceva nu mai pot zice. Mult noroc fetii mei!

          Si astfel muri mama lor draga, cu o lacrima pe ochi ca isi lasa copiii de izbeliste si un ranjet pe coltul gurii ca apuca sa le deie atatea indicatii. Fratii facura inmormantarea cu cavou mare si frumos, cu fanfara si onoruri bisericesti, stara o luna in doliu si plecara.

          Cutreierara ei mari si tari, deserturi si paduri, campii si munti, pana nu mai ramasese nimic de descoperit. Cat au cutreierat ei lumea au strans multi bani si gologani, ba in slujba pe la regi, ba la furat inapoi de la hoti. Ii intalnira si pe Ogarul ce fugarea Iepurele dupa ciubotele, pe Patrocle si Lizauca in padue la cules mure, pana si pe Calul lui Harap Alb il cunoscura. Invatasera toate mestesugurile pamantului de nu s-o fi inventat altele.

          Se oprira si ei intr-o Padure Neagra ca noaptea si frumoasa ca ziua. Ramurile copacilor erau mari si bogate in flori rosii ca floarea trandafirului, albastre ca cerul pamantului, verzi ca frunza si iarba si galbene ca lumina Domnului. Vanatul era si el mare si frumos, cu coarne lungi si largi, iar corpul era musculos, fraged si gustos. Vanara ei zi de vara pana-n seara de li se ptoli stomacul. Atat de bine manca Ham ca apuca de adormi un pic.

          Cane ii facu culcusul si focul. apoi se puse in varful unui copac de garda ca santinela. Cum statea el si se uita in zari vazu departe o lumina puternica. Se uita mai bine cu telescopul si vazu un zimbru tot bijuterii! Ochii ii erau rubine, in varful coarnelor de argint avea smaralde, si avea pe picioarele si coada de aur incrustate lapis- lazuli! Iar trunchiul, Vai! Tot platina stralucitoare si frumoasa, ca la soare de puteai uita dar la dansa ba! Si acest trofeu manca linistit ca toate animalele de rand. Ce ii trecu in cap Canelui?

          Lua el pusca chinezeasca s-o tuli dupa zimbru. Cand il vazu zimbrul o tuli la sanatoasa la farmacie ca glontul! Si se fugarira ei sapte ierni si sapte veri pana se plictisi zimbrul. Fugi el cat fugi ca se plictisi si-l lua in coarne pe Cane. Cane se lupta eroic cu zel de sfant dar totusi zimbrul il puse jos si-i crapa capul.

          Muri Cane si se duse la judecata cu Sfantul Petru. Si incepu Cane si se ruga:

          -Iarta-ma Sfinte Petre! Iarta-ma ca am ravnit la un asemenea animal sfant! Iarta-ma de ma invie, ca-mi lasai fratele adormit!

          -Il lasai adormit, ai? Pentru bijuteriile zimbrului? Bravo, ca si tu la randul tau esti un bou! Te invii, dar o sa-ti creasca coada, mainile o sa devina la randul lor picioare, o sa-ti creasca blana si o sa strigi mereu numai dupa fratele tau Ham!

          Nu apuca Cane a zice ceva ca fu transformat printr-o metamorfoza dureroasa intr-un animal ciudat, mare si paros cum era. Ce sa faca? Incepu sa urle dupa frate-su: Ham, ham!