Noaptea nervoasă pe zi a fugărit-o după care s-a scăldat
în oceanul negru, cu ochiul alb dătător de lumină nocturnă.
Întunericul trece totul prin somn și vise, totul e negru
ca un abisnesfârșit de mări întunecate.
Animalele trudite de greaua supraviețuire cad ca moarte
în căruța lor.
Oamenii iau exemplu, alții petrecând toată noaptea plină
de bucurie și insomnie.
Dar cei adormiți așteaptă încă licurul luciu al luminii
zilei. Pentru moment ei dorm visând la ziua de mâine, recăpătându-și acum energia.
Pădurea doarme și ea, înaltă și plină de alți somnoroși
ce au căpătat un culcuș nou-nouț de la oameni. Totul e negru, dar inofensiv, e
întuneric, dar nu se vânează.
„Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește
Privesc focul scump tovarăș, care vesel pâlpâiește
Și prin flacăra albastră-a vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni.”
Eu mai văd în colo-n zare
Trei perechi de aripi măiastre
Și-o pasare-n depărtare
Ce altă jumătate n-are.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu