Richard - inimă de leu

 

 

Goarnele răsună... Liniștea timpului e tulburată de nechezatul cailor, huruitul copitelor, zdrăngănitul armelor, strigăte de luptă. Din norul de praf ce se apropie se deslușesc mai întâi drapelele colorate, penajele coifurilor, apoi se desprinde zidul de fier strălucitor al cavalerilor înarmați cu lănci gata de atac. Armura lor sclipește  în soare, scuturile poartă blazoane cu lei, vulturi sau dragoni, pelerinele fâlfâie prin aer, armele zâmbesc în soare ca nebune, caii galopând în asfințit...

Poate nu ai înțeles! Așa că îți mai spun o singură dată, dar în alt fel. De nu ne vei da 100.000 de galbeni și 5000 de femei îți voi arde sufletul, înjunghia inima și fura onoarea!

Sufletul meu îi aparține lui Dumnezeu, inima – doamnei mele, iar onoarea mie însumi, replică Richard conducătorului italian venit spre cotropire pe pământurile sale.

D-ar n-ai văzut cum ți-am transformat barbarii tăi de strămoși în sclavi?! Nu ți s-a rupt sufletul când ți-am ars regatul întreg? N-ai plâns când ai auzit țipetele de groază ale armatei tale torturate? Atunci n-osă-ți pese când te vom trage-n țeapă și-ți vom da foc. Așa că dacă-mi trimit armata te voi tortura, vei muri în chinuri, iar...

Dacă!

Mori! Urlă regele la culme de îndârjit.


Doi spadasini se năpustesc spre Richard, care parează  loviturile cu greu, dar cu dorința sa de răzbunare reușește să-i trimită la cel de sus. Regele italian rămâne fără de cuvinte, văzându-și frații săi de arme cu sabia-n piept. Acesta întinde mâna spre sabia-i din teacă, dar mâna-i despicată de-o altă sabie-ascuțită din nobilul metal. Regele-i statuie, aflând pe propria-i piele că cel mai bun aliat al său s-a aliat cu englezoiu de alăturea de el. Nu știe că englezu nu-i simplu țarănoi, ci om cu sânge albastru și minte ascuțită ca sabia-i din teacă. Regele sare spre-o moarte onorabilă pe fereastra deschisă urlând armatei sale să ardă tot castelul. Oștirea lui de-o mie de soldați mânată și mâncată e de câțiva lupi înfometați, arcași ce trag săgeți în ochii ce odat au râvnit la acele bogății. Așa că moartea-i e degeaba, fără onoare, fără de trâmbiți, și moartea celorlalți ostași atârnă greu balanța spre Richard cel umil. Astfel cotropitorul i-a șah-mat accentuat și moare în bătălia lui cu Richard, ce o credea ușoară ca o floare.