Craciun Fericit tuturor acelora care apreciaza valoarea hartiei! Fie ca sarbatorile sa va aduca bucurie si succese in noul an!

Winter wonderland

“Time. One of the most intricate and fascinating things in life. It’s relative to the being affected by it. Put your hand on a stove, and it will seem like an hour. Talk with the love of your life, and it will seem like a minute.”
You can notice so many things during a Math class. The ivory color of the dying clouds, shrouding the dark space. So melancholically beautiful, yet so frightening. The satanic shaking of the willows in the wind, chilling people like me to the core. The burning hay laying lifeless on the hills, it’s fire dancing like a tornado.
And then, in not even a moment, you involuntarily shift your gaze to the furious teacher, realizing that he caught you while meditating. He’s spitting out words of dissapointment, rethorical orders, and accusations which make your colleagues giggle. But after he turns to the black board, and you stare into it’s white symbols with no wish whatsoever, you see nothing. Nothing, but…
“Her. Oh, for God’s sake, you reminded yourself of her! Again! She is a danger to your sanity, I’ll tell you that. You can’t spend five minutes gazing into that void without remembering the nights. Ah, but those nights were so…Ah, so pure, and fun, an-ARE YOU IN LOVE?! Oh, fiddlesticks, you are in love, aren’t you? But you didn’t need me to tell you that, did you? See, you hide so many things from me, your conscience, I cannot even be called guilty for the fact that you want to relive those nights.”
Emy can be so annoying sometimes. Oh, well, Math class is over, I didn’t remember a thing, and I’m walking down a dark corridor because some brat thought “Hey, these cables supplying the lights with electricity don’t look so sturdy. I should destroy them so I won’t have to go to school!”. It’s so typical for someone to say that school is one of the hardest things to go through, that I sound like a hipster when I state my opinion.
And guess what? Nature will help your depression! With devilish wind, soaring and cutting open archaic oaks, while you walk on an invisible path, hidden carefully by the void which is now called “night”. So you think all of this through, looking things over in different points of view, and you come home. Eat, write, sleep. Wake up, do the same thing all over again, and it’s December!
And there’s no winter. Fiddlesticks.
So, here I am, behind my laptop, writing about my sorrow with beautifully-thought series of fancy words.  It’s way past midnight, and the gloom of my room is growing bigger with every blink, the darkness devouring the quiet TV’s animations. When I noticed this, I quickly jabbed the button of my lamp with my finger, a corona of holy light flooding the bedroom, the shadows fleeing below my bed.
And then, in the blink of an eye, she revealed herself. And then she went into hiding. I blinked twice, but she didn’t come back. What in the name of Churchill was happening to me? Was I just tired, hallucinating, or was this house built on the land of an ancient Indian cemetery?
I now realize that I love her. No! I don’t! I never could! Ah, fiddlesticks, I’ll just go to bed. The laptop is turned off, the lamp is dark, the TV has grown quiet, but I still hear something. I hear…the darkness. I should go to bed before some headless horse pops into my head.
So I close my eyes, I relax my body, and I slide into the sheets, merging with the petrified bedroom. I dreamt of something, but I can’t put my finger on it. It’s like some sort of ring. Whatever. The hazy sun’s rays of light pet my eyelids, and I slowly wake up from my deep slumber. I raise my arms in the air, stretching as I touch the pale wall with my fingertips.
As I raise from my bed, showering in the light, I turn my head to the window, noticing some white curtain covering the window. It’s so cold outside that it’s snowing in hell if the window’s frozen. So I pick up my glasses, put them on in a tired motion, and I look through the window, again. Surprise, surprise, it’s snowing so hard outside, that all I can see outside is white.
You’ve got to be kidding me. Last night I was talking from the bottom of my heart, seeing double and getting dark visions, and today it’s snowing in a not-so-subtle-but-happy way. This feels like a cliché. Like I’m in some sort of book. Oh, wait.
I slid my hand across the window, revealing the gorgeous landscape. The pale sky was bleeding snowflakes, the frozen air filled with white powder. As the cars crossed the slippery road, their windshields were constantly swiped, to the drivers’ anger. The winds danced and jumped through the trees, their leafs shaking with passion.
And when the sky stopped crying, the land gave birth to a very thick sheet of sugar. Do you know that moment of revelation when you think you can hear a person’s smile? I reveled in my discovery, and grinned when I heard the trees’ laugh of satisfaction. They finally had a suit to wear this winter. An ivory, beautifully-sewed tuxedo. It was marvelous to hear them thank the wonderland now growing.
However, what was once a small, red garden, is now merged with the highway, small drops of black and red piercing the snow. The far, green hills were cut in half by a white valley, the landscape now resembling a futuristic building.
A spear of cold air stabbed my feet, and I quickly felt a surge of happiness flowing through my blood. I knew that the landscape wasn’t the only thing changing. I scanned my mental calendar and realised that Christmas was coming very quickly. Only 21 more days to go.
I came to school, acomppanied by the muffled sound of my boots stomping the snow. The hours passed quickly, as I traded thoughts with my colleagues about the fresh winter. But, when the night came, every object burst to life.



The walls of my classroom were painted with dark spaceships and violet UFO’s, travelling the galaxy through green, phosphorescent stars. As everybody left the school, we noticed that the dark alleyways now called highways were surrounded by Christmas-themed lights, hanged around wooden columns. A collection of red, yellow and indigo lights bathed the city in a mysterious way. We felt a heavy dose of deja-vu, but carried on with our innocent, childish pleasures.
We were, and are, young, always happy to embrace change. Especially if it involves the winter wonderland. As we walked on the ‘dance floor’, each child running to his house when he saw it, I eventually saw myself alone. Somebody grabbed my hand.
She was there. Her white, snow-dress blinded me with moonlight, and I turned to look into her eyes. She was pale, blood now flowing to her cheeks, turning her head to the ground in attempt to hide from me. I gently lifted her chin, and touched her golden hair while shaking. She raised her left foot, and our lips met.
‘My winter-fairy.’
She whispered an invitation in my ear, and I nodded in agreement. I quickly took off my coat, and she put it on while thanking me. She then slipped into the shadows, and I gazed onto the fence where she once was. The winter wonderland commenced in a blaze of glory, it’s allegory toying with my heart.
“I can’t argue with that.”, a voice echoed in my head.
No, you can’t, Emy.

“O lecție de istorie care nu trebuia predată”

         Europa era un loc zbuciumat după Primul Război Mondial.

         Oamenii își plângeau familiile pierdute în adrenalina bătăliilor, mirosul șobolanilor, al gazului și al leșurilor din tranșee încă mai putrezea aerul, iar ‘rețeaua monarhică’, odată un amalgam de idile și dramă, era acum înlocuită de conducători ce făceau parte din simplul popor, țărani buni ce nu știau ce să facă.

         Apoi, din negura nemțească, bântuit de Tratatul de la Versailles, s-a ivit un fost curier de război, înnebunit de “criminalii din noiembrie”, pe numele lui, Adolf Hitler. Un bărbat pricăjit, cu părul unsuros și mustața copiată de la Charlie Chaplin, acum membru al Partidului Muncitoresc German, de extremă dreapta. Inspirat de religiile antichității, acesta dorește să schimbe cursul istoriei. Așa că, înzestrat cu o energie și un talent oratoric inedit, folosind popularul anti-semitism și slogane aparent-socialiste pentru a câștiga popularitate, acesta a urcat repede treptele puterii, ajungând la rangul de fuhrer, conducătorul suprem.

         Aici, lecția de istorie începe. Nu ca ar fi fost impusă de vreun minister al educației, ci doar faptul ca profesorul suplinitor, Hitler,  a vrut s-o țină.

·        RASA ARIANA:

Ideologia nazista se bazează foarte mult pe convingeri religioase indiene. Etimologia termenului “arian” înseamnă “nobil” în limba sanscrita.  Partidul nazist a adoptat acest termen pentru a descrie “rasa pură”, inspirata din imaginile zeilor scandinavi: alb, înalt, blond, ochi albaștri sau verzi. Aceasta descriere arata singura dorință a naziștilor: Unicitate.

Nazismul se bate cap în cap cu comunismul, care dorește ca fiecare sa fie egal. De altfel, asta nu l-a împiedicat pe Hitler sa facă sa folosească aparentele comunismului pentru a-și îndoctrina poporul într-o masa de oameni ce credeau ca proveneau din Atlantis.

Evreii erau considerați prigoana societății chiar și în Primul Război Mondial, fuhrer-ul cu ușurință ordonând capturarea și exterminare evreilor în orice mod posibil. Aceștia erau executați folosind arme de foc, spânzurați, dar cea mai eficienta metoda fiind camerele de gazare. Lagărul de concentrare cel mai malefic, unde se întâmplau unele din cele mai mari si multe atrocități se afla al Auschwitz. Mai multe despre asta, mai târziu.

·        “LEBENSRAUM”:

În limba germană, “spațiu vital”, acest concept declarând că Al Treilea Reich (Imperiu), trebuia să fie întins din Franța în vest, pana la Munții Ural în est, și din Scandinavia la nord, până la Turcia în sud. În 1941, la apogeul armatei germane, acest “Lebensraum” era chiar alungit, controlând jumătate din Europa.

În “Mein Kampf”, autorul declara că, și citez: “organizarea formației statului rus nu era rezultatul abilităților politice ale slavilor, ci doar un minunat exemplu al eficienței în formarea unui stat al elementului german dintr-o rasă inferioară”. Invaziile lui Hitler în Cehoslovacia, Polonia și în U.R.S.S dovedeau dorința arzătoare de “spațiu vital” în Rusia.

·        NEO-PĂGÂNISM:

Dacă Al Doilea Război Mondial ar fi fost câștigat de Al Treilea Reich, atunci toate religiile ar fi fost interzise, doar una singura ridicându-se: neo-păgânismul. Aceasta religie politeistă ar fi fost bazata pe vechia mitologie nordică, folosind zei precum Thor pentru a crea imaginea rasei ariene.

Totuși, această religie era foarte întunecată. Crucială îi este onoarea și violența, oamenii fiind încurajați să lupte pentru dorințele lor. Apocalipsa era descrisă ca fiind o luptă între zei și giganți, priveliști macabre precum nave făcute din unghiile morților și vrăjitori malefici care ridicau morții din pământ pentru a-i omori pe cei vii.

·        PURITATEA RASIALA:

Multe legi au fost create pentru a bate în cui aceste convingeri, printre care cele referitoare la “igiena rasială”. Aceste legi interziceau relații inter-conjugale între membri ai rasei ariane și “Rassenschande”, rușine rasială sau simplu-spus, oameni care nu făceau parte din rasa ariană. Aceste legi erau cele care puneau bazele Holocaustului.

Colac peste pupăză, în 1925, Hitler a scris cartea “Mein Kampf”, în traducere “Lupta mea”, carte ce înlocuia Biblia ca importanță în Germania după ascensiunea lui Hitler la putere. Această auto-biografie aducea de multe ori în prim-plan “pericolul evreu”, idee ce pozează o conspirație evreiască pentru a prelua controlul asupra lumii, fiind descris modul în care Hitler a devenit anti-semit și militarist.

În acest mod, fuhrer-ul urma să controleze mințile populației pentru propriul său plan.

CONCLUZIE

Și așa, lecția de istorie s-a sfârșit.

Germania a devenit un stat-păpușă, controlat de Aliați până în anii 90, când Războiul Rece ia sfârșit, Zidul Berlinului e demolat, iar Germania e reunită. Aceasta renaște într-o putere economico-politică și țară care a influențat și încă influențează Uniunea Europeană.

Evreii au devenit subiect de copertă, primind o țară a lor în Palestina, drepturi extinse și rambursări de milioane de dolari pentru populațiile lor exterminate. Chiar dacă aceste măsuri par extreme, nu puteau aduce înapoi pe cei decedați în genocid.

Cât despre celelalte popoare…Au supraviețuit cum au putut prin Războiul Rece, prin revoluții, armate sau politice, războaie civile, spionaj și rezistența prin literatură împotriva comunismului.

Totuși, chiar dacă această lecție nu era în programa școlară… nu va fi dat un test, sau chiar o teză, care o va incorpora?

Oamenii nu se vor întoarce către eficiența totalitaristă, tarile nu se vor război, iar “rețelele politice” nu se vor destrăma, din nou?

Nu știm. Nu avem cum să știm. Putem doar sa analizam istoria și să ghicim viitorul lumii.

Și, cu puțin noroc, poate nu va mai fi chiar atât de rău, ci doar decisiv și rapid.

Nr. 4 al revistei „Memoria slovelor”

http://en.calameo.com/read/00404979599ff83365030

Confluente literare

http://confluente.ro/ion_nalbitoru_1441200818.html

Mihai Eminescu – Templierul literaturii romane

Mihai Eminescu… Ce poti spune despre Eminescu? “Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români…”. Sigur, as putea continua asa pentru restul articolului, dar care ar fi farmecul unui document scris fara pasiune?

         Asadar, revin…Ce poti spune despre Eminescu? In primul si in primul rand, Eminescu a scapat de singura farama de cultura rusa din el dupa ce si-a schimbat numele din Mihai Eminovici in Mihai Eminescu. Pentru cel ce-si plimba ochii, relaxat, pe aceste randuri, nu pare a fi un fapt important, dar pentru celor carora le place a gandi si medita asupra fiecarui cuvintel scris, atunci acestia vor observa ca Domnu’ Mihai s-a daruit intru-totul culturii, societatii si patriei romane, studiind alte culturi pentru a gasi asemanari cu cea romana (Mitologia egipteana, Cultura clasica, Budism), aruncand patura ce ascundea adevarata societate romana si, influentand majoritatea poporului romanesc de la debutul sau, pana acum (Nu mentionez nervii si fiorii elevilor de la B.A.C, atunci cand il vad sau aud pe Eminescu).

As putea ontinua cu faptul ca… Mihai Eminescu a avut o personalitate unica, si aici trebuie sa-l las pe idolul meu, Caragiale, sa va explice: “…vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru; mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate; aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă.”

Totusi, aceasta personalitate nu l-a impiedicat sa incerce, de multe ori, sa gaseasca dragostea pana in cele mai mici fapte, si de atatea ori a incercat sa creasca acea dragoste in san, fie ea pentru profesorul sau Aron Pumnul, caruia i-a dedicat o intreaga opera, fie pentru muza sa, Veronica, careia tind sa cred ca i-a dedicat toate operele de dragoste, inclusiv “Luceafarul”.

Trebuie mentionat si faptul ca, si cred ca o sa inchei cu asta, Mihai Eminescu este, in sine, Mihai Eminescu, si nimic din lume nu poate sa schimbe asta. Numele sau aduce fericire majoritatii cititorilor de poezie, mandrie celor cu nume de “e”, porecliti Eminescu, si, cred ca am mai spus, asta, un amestec de sentimente pentru elevii de la B.A.C.

Pentru mine, totusi... Eminescu este templierul literaturii romane, acompaniat de cowboy-ul acesteia, Creanga, si studiat de…Caragiale, pur si simplu. 

Concursul de creație literară „Mircea Sântimbreanu” - ediția a V-a, 2015

............

Marcel era un om liniștit, ce-și vedea de slujba sa. Acesta făcea, de cele mai multe ori, zeci de lacăte ce nu puteau fi deschise decât de proprietar, cu o anumită cheie, într-un anumit mod; sute de căruțe ce goneau fără cal, în care puteai dormi, atât de puțin zgomot făceau; și mii și mii de unelte, de la topoare mari și ascuțite cu care puteai tăia un stejar vechi de sute de ani dintr-o singură lovitură, la târnăcoape ce te ghidau la pietre prețioase și-și făceau treburile singure, până și ciocane ce băteau cuie de cinci pași, în oțel, dintr-o singură zvâcnire!

Marcel era și puternic! Era așa de plin de mușchi și era așa de mare…Era așa de puternic, că numai el își putea folosi barosul ce și-l făcu singur! Nici oamenii la fel de înalți ca niște copaci nu puteau măcar să urnească barosul, darămite să bată fierul cu el?! Veneau boierii de departe să-l vadă cum dădea cu barosul! Și când Marcel dădea cu barosul, pământul se cutremura, iar boierii fugeau mâncând câmpiile!

Desigur că și Împăratul a auzit de Marcel. Dar Împăratul era un om foarte zgârcit; era atât de zgârcit, că punea până și praful în cutii, cutii pe care le punea în magaziile de sub pământ, unde avea mai mult praf! Și când a auzit Împăratul de Marcel, imediat a trimis vorbă unor soldați să-l aducă numaidecât, să-i facă niște lacăte cu care să încuie cutiile cu praf.

Concurs Craiova

 A primit și diplomele din cadrul concursului de creație literară „Anotimpul copilăriei” și premiul primit la concursul „Iarna și obiceiurile ei”.

NEWS

Ce face Moș Crăciun vara?

“Moș Crăciun este un bătrân prietenos care împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun.”
Toată lumea știe asta, dar ce face Moș Crăciun vara? Adică, el muncește, practică sporturi extreme, se plimbă, citește, se bronzează sau spionează copiii, completându-și lista lungă, înnegrită de mine?
În Comitetul Bunicilor ce spun Copiilor Tradiţii şi Abrevieri ce nu pot fi scurte sau CBSCTAS, format din mine şi Bunica Tatiana, figurează acel mit că Moşul trăieşte vara pe Insula Crăciun din emisfera sudică a globului. Dacă dragii mei cititori deja cască, le spun să fie pe fază! Căci pentru următoarea explicaţie vor fi aduse cunoştinţele de geografie din lobul occipital, uitate din gimnaziu.
Când e Crăciunul, în emisfera nordică este iarnă. Acolo Moşul are de furcă cu turbulenţele şi penele de la copita renilor. De unde să ia reni dresaţi, drept rezervă, nu ştiu. În emisfera sudică, de Crăciun e vară; nu-i nici zăpadă, nici reni, nici sanie, nici săptămâni de şcoală închise din cauza iernii năstruşnice, nimic legat de rece şi alb, poate doar moştenirea imperialismului britanic - ceea ce înseamnă că vara în emisfera sudică e iarnă! Aşa că, printr-o inteligenţă a unui geniu de 13 ani ce citeşte prea mult şi nu iese din casă - am demonstrat faptul că Moşul e avatarul frigului şi că urăşte căldura. Aşa că dragi copii, când îi lăsaţi prăjituri şi lapte Moşului, nu le mai încălziţi, deoarece acesta trăieşte mereu şi mereu în frig! 

Când această  poveste-compunere va fi corectată  de vreun profesor, poate că voi fi certat că am făcut un paragraf prea mare, dar explicaţiile geografo-tempo-o-o-emanuele  costă rânduri şi hârtie  şi copaci  şi oxigen  şi vieţi  şi Moş  Crăciun n-a spus niciodată că a luat vreo viaţă, dar ca să nu-mi sperii publicul şi să rămân în zona politicosului în horoscop..., mă voi opri aici.
Prin somn, când Moșul alunecă pe horn în jos, prins de cureaua pantalonilor cu o funie groasă și rezistentă, e musai ca NUMAI ȘI NUMAI copiii să se trezească și să-l prindă pe moșu’, apoi să spună tuturor dimineața că l-a văzut, nimeni recunoscându-i observația, în afara de alți  copii, din păcate. Și eu am pățit asta, dar când eram treaz am auzit o conversație dintre Moș Crăciun și vasalii săi, printr-un dispozitiv Bluetooth, cred. Și parcă era cam așa conversația…
- Roșul Albicios către Sania Plină! șopti superior Moșul, în engleză.
- Recepționat, Roșule! răspunseră în același timp două voci de copii entuziasmați, vocile unor gnomi, probabil, tot în engleză.
- Trimiteți pachetele pentru familia Enache, plus bonusul de copil cuminte al subiectului minor. Și dați liniștea puțin mai tare, over! ordonă sacadat Moșul.
- Negativ, Roșule Albicios, hornul casei e prea mic. Va trebui sa treci la planul B, over. spuseră cele două voci, acum mai calme și mai greu de auzit.
- Negativ, Sanie Plină! După scanarea Renului V.35, toate ușile sunt încuiate. N-am nici o cale de acces a pachetelor, over!
- Trecem la planul C, trimitem Umbrele pentru a trimite pachetele. Nu te speria, over.
Trei umbre mici și slabe create de focul șemineului plutiră până pe parchet, amândouă cu bărbi stufoase, împletite în fel și chip. Umbrele făcură o mișcare ce sugeră punerea în jos a unui lucru lângă brad, acțiune ce făcu mai multe cadouri să se așeze in jurul bradului. Cele două umbre apoi se topiră într-un nor de fum inofensiv. Barba de nea a Moșului se ridică, ascunzând un zâmbet larg și strălucitor, ce a înălbit barba lungă și albă mai mult, până am scăpat o gâfâială ce-l făcu pe Moș să sară. Apoi am auzit din horn:
-Crăciun fericit! Acum doooooooormi… se auzi vocea Moșului mai slabă și mai slabă, urechile cedând ordinelor mele de a se culca și ele, și mi s-a culcat și gura, de mi-a ațipit figura, și am rămas fără rime, de m-am culcat.
-Revin, ce face Moş Crăciun vara?! 
-E psiholog, poate chiar doctor. Când vine Crăciunul, toate jucăriile trebuie să fie gata pentru toate lumile şi dorinţele;  cine face jucăriile? Gnomii moșului! Şi cât timp petrec ei în atelier? Unsprezece  luni şi jumătate, după care dresează renii, inspectează sania, îşi colectează salariul în mâncare. Şi pentru atâta timp de muncă, şi la câţi gnomi moşul deţine la firmă, mereu trebuie să vină vreunul cu vreo cădere psihică, vreo mână ce nu şi-o simte, sau vreo altă problemă. Moşul face minuni.
- Spionează copiii. De pe nu ştiu ce turn sau deal ori munte de pe insula Crăciunului spionează tot ce fac copiii. Fie că se joacă frumos sau urât, Moşu’ îi vede şi îi menţionează în lista sa de copii răi, după care lasă sarcina pe umerii părinţilor.  Cum scrisorile cu dorinţe au ajuns deja la Moşu’, ce să-i ia copilului? Să-l întrebe? N-o să spună, vrea să le facă o “surpriză”. Să-l pună să mai scrie o scrisoare? Este vacanţă; deja a înnegrit o foaie A4 cu dorinţe de-ale copiilor; scris mic, cu creionul slab ascuţit şi scris de doctor. De parcă ei, copiii au uitat de  scrisul  caligrafic de  limba română!... 
- Ce mai rămâne de făcut? Iau şi ei părinţii o jucărie la reducere, doar să afle că a lor odraslă voia rechizite pentru şcoală; acum e foarte dezamăgit. Fără dubii, Moşul vede scena şi va trimite prin curierat aerian cadourile corecte salvând pielea părinţilor. Poate şi Moşu’ e un părinte cu un copil ce poate o să vrea el meseria de Moş…
- Alt paragraf  lung! Of, of!  Da’ oare ce să fac eu, mă las aşa dus de val, şi nu mai am nici idei…Perfect!
Moşul trimite prin teleren “redactorilor” săi  străini saci cu idei şi răspunsuri mereu când aceştia cer unul! Treaba e că, telerenii sunt cam înceţi; eu nu prea mai am ce face, aşa că vă mulţumesc că mi-aţi rezistat ideilor educative şi mi-aţi lăsat angajaţii ninja să vă pătrundă  în casele creierului și  tot credeţi în Moş Crăciun şi în cadourile sale! 
Viitor Crăciun fericit!

Acting green

                In these modern times, around 50% of the human race is slowly destroying itself by polluting the environment. Even putting garbage in a garbage can now is important, as the ozone layer around Earth is slowly diminishing, and the sun’s heat will burn everything. Now, how do we fix this?

What we’ve done to Earth cannot be undone, so what we need to do is to try to stop pollution and save our natural resources for our future generations, which will, hopefully, develop new, and more creative ways to stop pollution in all its forms. 

We need to use finite resources (coal, petroleum, natural gas, metal) to build machines (wind turbines, solar panels) or buildings (trompes, geothermal plants) with which we can generate renewable resources (wind power, solar energy, hydropower, geothermal energy), which we can transform into resources which WE use (oxygen, electricity, potable water) and then save some of them for our future generations.

My plan may be a foolish one. My plan may be unimaginable. But my plan is not impossible. If we unite our nations, if we leave our conflicts behind, if we put down our pride, we can do this. Let’s save Earth.

7 zile - o pălărie

Ador pălăriile! Pur și simplu îmi plac. 

Dacă-i vară, port o șapcă. 

Dacă-i iarnă, port o căciulă. 

Dar mereu am fost fascinat de pălăriile Fedora. 

Au stil, sunt la modă și le poți purta mereu.

Prin obsesia mea pentru pălării de tip Fedora, nu știu cum, am fost transformat într-o zi într-una. 

Nu că mi-a displăcut ideea, dar, la început, nu știam unde mă aflu. 

În prima zi, m-am tot rotit cu privirea peste tot, până am găsit o concluzie. 

Eram în dulapul cu haine. 

Și nu se mișca nimic. 

Plictiseala mă putrezea încet, până m-a adormit. 

Și am dormit mult. 

Să tot fi trecut vreo două, trei duzini de ceasuri, până m-am trezit. 

Apoi am găsit un ceas de piele aruncat pe acolo, după care m-am ghidat. 

În jos, sacul cu ciorapi ținea ușa dulapului deschisă doar ca să intre o rază de lumină ce-mi veni direct în ochi. 

Praful zbura prin rază ca un colibri printr-un cauciuc. 

Și iar mă luă Moș Ene pe la gene…

Când m-am trezit, o bestie îmi mânca puloverul albastru. 

După cum ni s-a predat la orele de zoologie, am identificat monstrul ca fiind o molie. 

Atât de tare m-am speriat că eu voi fi următorul pe lista ei, că m-am rostogolit jos, direct în sacul cu ciorapi ce s-a împins și mai tare în ușă, deschizând-o.

Lumina mă orbi. 

Fugind după mine, toate hainele din dulap căzură peste mine. 

Un băiețel strigă de frică și fugi, împiedicându-se de mine. 

Era o revoluție  totală.

 Băiatul când se ridică, se agăță cu șireturile, fără să vrea, de mine. 

Și fugi copile! 

Trântindu-mă-n cap la fiecare pas, am leșinat de durere….cine știe cât o fi trecut, dar când m-am trezit, o lampă mă fixa cu privirea, un ac cu ață mă îmbrățișa, un croitor înțepându-mă cu el. 

Și de durere am vrut să țip…la ora de pictură m-am trezit, față-n față cu vremea mea, față-n față cu pălăria pe hârtia mea. 

Primul volum a apărut!

The first volume is here! 

Țara minunilor Iernii

Noaptea magnifică se micșorează în dealurile din orizont când greierii își cânta ultimul cântec înainte de somnul lor rece, soarele prins judecându-le soarta misterioasă prin micile crăpături din cerul alb ca o perlă. Iarba de-un galben pal e acum colorată cu gheață, copacii tremurând și înghețând în lumina soarelui, prefăcând căldura sfântă. Pădurile îndepărtate cu brazi înalți arată ca un miraj scos dintr-un vis din geamurile mele aburite, tractoare fără șoferi muncind pe pământul de-un maro, închis, corupt, fără vreun scop anume.

         Florile incolore plâng încet și tăcut, stejarii căzuți în spatele furtunilor pe pământul mort, bătând o tobă  imaginară peste pământuri, chemând vremea arctică să intre în acest ritual păgân. Pașii îi pot fi auziți, călcând greu pe buruieni, ca un avatar al unui zeu, un gigant nebun, trist, mut, nervos și morocănos.

         Totul arată ca timpul pustiu înainte de iarnă, când copiii adorm așteptându-l pe Moș Crăciun. Dacă m-ați întreba pe mine, aș spune că totul e magia naturii, pură și fericită, dar câteodată, surprinzător de nenorocită, la fel ca o copilărie.

         Cum scriu aici, cerul crapă cu oroare, cel mai rău lucru spionând pentru momentul oportun ca să-și facă apariția, dar e speriat când îngerii raiului sunt vărsați prin crăpăturile ce’s acum o mare gaură ce arată iluzia unui rai, îngerii aducând cadouri tuturor celor ce-i privesc. Ei zboară pe vânturi, fugind prin nori, ningând ușor în calea lor, natura albindu-se în spatele lor, animalele ascunzându-se pe pământ, urmărind frumosul „show”. E, cu adevărat, un frumos spectacol, hipnotizând pe toată lumea ce-l privește.

        Cerul ține acum o temă mai frumoasă, cu un alb mai drăguț făcut din toată zăpada din lume. Gigantul nebun e acum văzut ca un Gulliver mai fericit, mai dinamic și mai sociabil ce ajută animalele cu coșmaruri, calmându-le în somnul lor dulce, dând mana cu toți locuitorii pădurii treji, cântându-le un cântec despre Ajunul Anului Nou. Florile sunt fabuloase, strălucind în „reflectorul” soarelui, ca actrițele de la Hollywood. Frunzele și iarba primesc haine mai drăguțe și mai călduroase, cu care pot acum trăi fericite în echilibru cu natura. E totul  magia naturii, pură și magică. Greierii, furnicile, albinele, toate insectele și toate animalele mici toastează, mâncând la o masă lungă făcută din materialele naturii, păsările trimițându-le cărți de sărbători din țările calde, piramidele și templele aztece, toate stând pe acoperișurile lor.

         Și, în timp ce magnifica noapte se ridică din nou, toate plantele, animalele si îngerii se adună într-o pădure pentru a sărbători venirea iernii. Și când tot publicul se îmbată cu fericire, strălucind pe cer și luna cu stele de aur, albastrul-de-miez-de-noapte arătă mai frumos ca niciodată. Și când magia își ia forma pământeană, publicului i se taie respirația. Și surpriza  e creată din natură, cu un corp de zăpadă, acoperită de frunze aurii și ochi de-un albastru de mare, Zâna Iernii, în carne și oase!

         Între timp, copiii deja dorm, moșul furișându-se în casă, bând lapte și mâncând prăjituri, lăsând cadouri pentru toată lumea, grăbindu-se să ajungă la petrecere, când cerul e pictat cu mai multe stele, ghidând elfi și îngeri totodată.