marți, 4 iunie 2013

Mama


Când am deschis ochii prima oară am văzut o zână minunată, împietrită de un asemenea miracol.

Mă gândesc cum ai stat o noapte întreagă aplecată deasupra patului meu să-mi observi răsuflarea și cum plângeai cu sânge de disperare și îți încleștai dinții la gândul cumplit că mă vei pierde, iar eu credeam că-ți vei pierde mințile.

Eu să-mi jignesc mama! Mama mea, care și-ar da un an de fericire pentru a mă scăpa de un minut de durere, care ar ucide pentru a-mi salva viața!

În viața mea am avut și încă voi avea zile rele, ba că am picat la un test, ba că am pierdut bani, dar cea mai nefericită zi a  mea nu va fi cea când voi muri, ci aceea în care te voi pierde pe vecie. De mii de ori, când voi fi bărbat, ce va fi trecut prin sute de lupte, îmi va surâde în minte o zână și nu-mi voi putea stăpâni dorința de a-ți auzi încă o clipă vocea, să-ți mai văd o dată ochii, să mă mângâi o ultimă dată.

și cum îmi voi aminti atunci de toate durerile ce ți le-am provocat și cum ai trecut de toate , ce trist voi fi.

Să fiu bătut și mutilat de dușmani aș suporta să fiu biciuit și de o mie de bice...

Dar să țipi o dată la mine, o singură palmă să-mi dai și mă voi da cu capul de toți pereții, să inund tot universul de lacrimi aș putea, dacă aș auzi că tu nu mă iubești.

Poate mă voi căi sau o să-mi cer iertare, dar în zadar, conștiința nu mă va lăsa în pace și nu mă va ține liniștit.

Să-mi pierd țara, casa, Dumnezeul dar nu pe tine.

Așa că ia aminte la vorbele mele: o palmă de-a ta mă va face să sufăr mai mult decât să fiu devorat de o bestie cu o mie de săbii ca dinți.

3 comentarii:

  1. M-ai emotionat profund... Intr-adevar, mama este cea mai scumpa fiinta indiferent daca inca e aici, langa noi, sau dincolo, printre ingeri.

    RăspundețiȘtergere
  2. FFFFooooarteee frumos, emotionant, ai scos in evidenta trairile a milioane de copii care simt acelasi lucru pt mamele lor dar poate ca ei nu stiu la fel d bine ca tine sa-si exprime sentimentele pe hartie si te sustin si te rog in acelasi timp sa continui cu "scrierile tale cu cap" pt ca dupa cum se vede ai foarte mult TALENT.Te pup cu dor!!!

    RăspundețiȘtergere