marți, 9 decembrie 2014

Winter Wonderland


            The magnificent night descends into the distant hills as the thinking crickets sing their last song before their cold sleep, the trapped sun judging their thoughtful fate through the small cracks in the pearl-white sky. The pale-yellow grass is now coloured with cold, the shivering trees freezing in the sunlight, faking the holy heat. The far forests of high pines look like a dreamy mirage from my steamed windows, driver-less tractors still working the dark brown ground, without a sole purpose.
            The colour-less flowers cry slowly and silently, the oaks fallen behind the storms on the dead ground, beating an imaginary drum across the lands, calling the arctic weather to join this unholy ritual. Its footsteps can be heard, stomping heavily on the weeds, like the avatar of a god, a mad giant, sad, mute, angry and grumpy.
 It all looks like the deserted time before winter, like the kids falling asleep, waiting for Santa Claus. If you ask me, it’s all nature’s magic, pure and happy, but also, sometimes, surprisingly evil, just like childhood.
As I’m writing this, the sky cracks with horror, the worst spying for the perfect moment, but it gets scared away, as heaven’s angels spew through the cracks, bringing presents to everybody who’s watching them. They fly on the winds, surfing through the clouds, snow falling slowly in their wake, nature bleaching behind them, the animals hiding in the ground, watching the beautiful show. It is, truly, a beautiful show, mesmerizing everybody who is watching it.
The sky now holds a more happy theme, with a nicer white made out of all the snow in the world. The mad giant is now seen as a more happy, dynamic and sociable Gulliver, tending to the animals with nightmares, calming them to sweet sleep, shaking hands with the awoken residents of the forests, singing a song about New Year’s Eve. The flowers are all fabulous, shining in the now full sunlight, like Hollywood actresses. The grass and tress all get nicer, hotter clothing with which they can now live happily in balance with winter.  It’s all nature’s magic, pure and happy. The crickets, ants, bees and all the bugs and small animals are toasting, eating at a long table made all out of nature’s delicious goods, the birds sending holiday cards from the hot lands, the pyramids, Aztec temples and ancient churches, all staying on them.
And, as the mysterious night slowly rises again, all the plants, animals and angels gather in a single forest to celebrate the winter’s arrival. And as all of the invited crowd gets drunk with happiness, magic rises behind the mountains, a trail of white racing in its wake, shining the sky and moon with stars of gold, the midnight-blue of the night looking nicer than ever. And as that magic takes an earthly form, the crowd gasps with surprise as it’s created out of nature, with a body of snow, clothes of golden leaves and eyes of dark blue water, Miss Winter itself!

Meanwhile, the kids are already falling asleep, Santa sneaking in the house, drinking milk and eating cookies, leaving gifts for everybody, hurrying to join the party, as the sky is drawn with more and more stars, guiding elves and angels alike.

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Prietenul din pădure

Într-o zi de toamnă galbenă ca aurul, cu frunzele roșii ca focul, iar poama albastră ca noaptea rece, m-am decis a merge, cu scop de practică la biologie, în pădure. Dar nu orice pădure, ci în pădurea  cu trecut mitologic, poate chiar istoric.
Legenda spune că în pădurea asta se afla o fortăreață mare și impunătoare, cu turle și ziduri de smaralde, cu un beci renumit, plin de comori și arte și scrieri neprețuite. Pe scurt, fortăreața a fost asediată și comorile furate, artele și scrierile  luate de vânt. Acum numai beciul a rămas…
Cum spuneam, am mers către pădure, la intrare simțind că ceva se va întâmpla. Cum am simțit, tot nu știu, dar pădurea era foarte frumoasă, cu trunchiuri de copaci aurii, frunze roșii, de rubine parcă, roade gustoase și multe, cu flori mici și drăguțe ca un bebeluș dormind…
Intrând, am examinat starea pomilor, am observat cum albinele aruncau polenul peste tot și am inspectat comportamentul păsărilor. Brusc, ceva se mișcă în spatele meu cu un sunet animalic. M-am întors și n-am găsit nimic. Ciudat, gândesc eu, încerc să-mi dau seama ce-o fi fost în spate. Imediat, văd cu coada ochiului o mișcare pe crengi. Când mi-am ridicat capul, ceva îmi lovi fața, o ghindă. Îmi ridic ochii înapoi sus și văd o veveriță încercând să scoată încă o ghindă. Când o scoate mi-o aruncă la picioare și se uită la mine. Instinctiv, am luat ghindele, iar veverița a scos un sunet ca o bucurie și mi-a sărit pe umăr. Am râs și am spus:
- Eh, așa chestie, n-am mai văzut!
-Dar de veverițe vorbitoare ai auzit?! Îmi răspunde veverița.
-Ia, dă-te tu jos că eu cred că am obosit, am zis eu și am plecat. Veverița a sărit pe-o creangă și-a strigat:
-Poate vin și eu pe la școală…

De atunci caut prin sălile școlii o veveriță pentru practica la Zoologie…

joi, 16 octombrie 2014

De ce iubesc Iașul?


În 7 iulie 2001 m-am născut  văzând sfânta lumină a lumii, lumina dragului meu Iași. Am plâns de bucurie  având  o presimțire buna în legătură cu Iașul. Aș fi dorit din toata inima să stau acolo, dar, din păcate, familia mea trăiește într-o localitate învecinată, unde am copilărit și încă copilăresc.

            Mulți oameni mă întreabă: „De ce iubești Iașul?”, iar eu răspund: „Ai timp să mă asculți?” căci Iașul este un oraș tare bătrân,  adăpostind zeci, ba chiar sute de comori naționale, fără de care nu ne-am ști istoria. Dacă cealaltă persoana răspunde afirmativ, eu încep:

            Iașul este mereu darnic să-și povestească memoriile cu gust de pace și prosperitate, o lacrimă rostogolindu-se pe obrazul brăzdat de tăieturi când ajunge la timpul din război, căci Iașul nu a avut numai pace, ci a fost pentru multă vreme un câmp de bătălie, capitală a țării la nevoie, leagăn al patriotismului românesc.

            Muzeele împânzesc orașul, fiecare colț ascunzând un crâmpei din istorie, fiecare ieșean fiind mândru de orașul de baștină. Iașul a fost și este capitala Moldovei, oraș indispensabil pentru apărarea patriei împotriva oricărei invazii.

Imperiul Otoman a pus o mare umbra asupra Iașului de-a lungul vremii, deoarece se impuneau taxe uriașe în bani, mâncare și oameni, ori se ajungea la război. De multe ori am fost împinși în zid de Imperiul Otoman, dar tot de multe ori am sărit și ne-am luptat cu el și i-am ținut piept. Ne-am bătut cu parșivii ieniceri, am rupt documentele despre taxe și i-am scuipat pe sultani. Ne-au omorât mulți conducători sfinți, ne-au transformat oamenii buni în sclavi și ne-au tăiat mâna în care țineam bucuria, pacea și prosperitatea.

Am avut multe perioade de pace, toate scurte, după care am plătit cu viața pentru libertate și iar am luptat. Pentru multe secole românii, dar mai ales moldovenii, au plătit scump traiul pe aceste meleaguri, au luptat și au tot luptat, până în timpul Primului Război Mondial, când, într-un final, am demolat coruptul și puturosul imperiu. Nu numai că ne-am salvat patria, dar am salvat întreaga Europă! Am sfidat poruncile și am primit loviturile, ca o mamă ce-și protejează copiii, sperând că la atingerea maturității o vor proteja si ei.

Dar apoi, când eram slabi și obosiți după crunta bătaie, ca pușlamale lașe ce erau, Puterile Centrale au sărit și ne-au luat Transilvania și Țara Românească! Chiar și după ce s-a terminat războiul, tot acolo au stat! Și iar ne-au împins în zid, și iar le-am sărit în cap, până în Budapesta, unde ne-am câștigat independența!

A urmat și Al Doilea Război Mondial, unde am fost forțați mai întâi de naziști, apoi de comuniști să ne sacrificăm populația evreiască, sacrificându-ne și credința în Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, până la Revoluție, când, din nou, am luptat cu omul mai mare și am câștigat. Am avut și pace, am avut și război, dar mereu și mereu, Iașul a fost acolo. Fie în hainele de biserică, rugându-se, fie în uniforma militară, luptând, am fost acolo. Și să fim al dracului dacă n-am făcut o treabă bună!

Revenind din ceața istoriei…De ce iubesc eu Iașul?

 În Iași nenumărați mari maeștri ai artei scrierii au petrecut timp aici, în case, în hanuri, inspirându-se din lumea din jurul lor, identificându-se printre marea de suflete de oameni obișnuiți. Aici, în Iași, s-a născut, ceea ce numim noi,o parte din literatura românească.

Iașul i-a găzduit pe Ion Creanga și Mihai Eminescu o vreme; pe maestrul ce jongla cu fericirea copiilor, pe Nică, în bojdeucă și pe poetul melancolic și filozof, pe Mihai...  Aici, dânșii și mulți alții, au scris împreună, discutând și aruncând idei, intrând în “templul” lor, „Junimea”, simțind aroma înțelepciunii.

Chiar și acum, când intri în Iași,  simți o slabă aromă , simți cum cultura s-a răspândit și înmulțit ca un virus, ca o epidemie printre muritorii de rând și a  plantat în ei sămânța cunoașterii ce acum o simțim în noi ca un tei înflorit. Acum aș vrea să continui cu o întâmplare de la Iași, despre un tei anume...

            Fusesem invitat la o decernare de premii pentru scrierea de proză și poezie la Iași, în Parcul Copou, ce aproape exploda  de  literatură! Când am intrat cu mama, cultura m-a lovit în nas ca o nicovală dulce. Mi-am deschis ochii și-am văzut lumina…Statuile maeștrilor, aproape vii, uitându-se la tine cu mare interes, florile ce aruncau sărutări spre observator, copacii parca te îmbrățișau cu crengile moi,pline cu frunze și foi. Am străbătut parcul o oră întreagă (ajutat de o pungă mare de popcorn), orbit de frumusețea din jurul meu. Apoi am văzut un lucru ce m-a schimbat, în bine, de altfel. Un tei. Un tei înflorit, umbros, cu o mireasmă îmbietoare. M-am uitat în josul său si am… nu pot descrie senzația de după observație…Flori, mii de flori, lalele, trandafiri, petunii! Flori pe lateral, ținute strâns de un gard viu, ca verdele pădurii. Jos, pe trotuar, totuși, erau litere în alb, atât de albe, încât se puteau citi următoarele:

           

“Legile unui popor, drepturile sale, nu purced decât din el însuşi.”

Mihai Eminescu

            Am fost uimit de cât patriotism, onoare și înțelepciune poate curge dintr-o singură frază. Am fost schimbat. Mama repede m-a îndemnat: “Haide! Hai să-ți fac o poză lângă tei! Te rog!”, cu zâmbetul pe buze.

            Tot cu ochii pe mărețul citat, am răspuns:

            “Nimeni nu poate calca pe cuvintele lui Eminescu! Nimeni, decât el însuși, sau Domnul!”

            De aceea iubesc eu Iașul…

sâmbătă, 27 septembrie 2014

Petrecere morfologica

Intr-un caiet studentesc, intr-un ghiozdan uitat intr-un dulap, in vacanta de vara, erau toate partile de vorbire cu valorile lor morfologice. Intr-o pagina de inceput, scrisa in culori de evidentiat, cu alineate, observatii, stelute si sublinieri cata frunza si cata iarba, era casa Substantivului. In casa Substantivului era mare plictiseala, iar Substantivul se gandi ce sa faca, brusc venindu-i o idee.
-Articolule! striga dansul.
-Da, prietene! raspunse Articolul.
-Mai stii toate partile de vorbire?
-Da' cum sa nu! Le-am intalnit pe toate la BAC. Tare greu a mai fost...Ce-i cu ele?
-Poti...stii tu...sa le inviti la mine acasa pentru o petrecere? Dar asa cu invitatii frumoase, personalizate, intelegi?
-Sigur, chiar acum!
Si Articolul pleca spre computer.
-La computer nu m-am gandit, buna idee! exclama Substantivul.
Si pleca sa pregateasca cheful. Isi chema toate functiile sintactice din vacanta si le explica fiecareia ce si cum sa faca. Aranja semnele de punctuatie cum crezu dansul de cuviinta, colora ce colora, mai facu putin curat cand se auzi un ciocanit.
-Intra!
Dar nu o singura parte de vorbire intra, ci toate deodata, inghesuindu-se si chiuind. Mai intai Adjectivul il aborda pe Substantiv, fiindu-i vechi prieten. Il complimenta si-l critica, imbratisandu-l tare.
-De ce n-ai venit la BAC? il intreba Adjectivul.
-Nu m-au chemat profesorii. Cum a fost?
-Greu, tare greu, bine ca ai stat acasa.
Pronumele ii intrerupse, tantos si mandru cum mereu era.
-Prietene, da' frumos loc mai ai! Trebuie sa-ti marturisesc ceva...
Si ii arata la mai multe forme, politicoase si personale, multe, multe!
-Astia sunt o mica parte din prietenii mei. Sper ca nu te deranjeaza ca i-am adus aici.
-Chiar deloc, prietene!
Atunci prin usa izbucnesc Numeralul, Verbul si Adverbul, urmariti de Prepozitie si Conjunctie, tinand-o in brate pe Interjectie, toti strigand:
-Petrecere!
-Ce surpriza placuta! Dar de cand va cunoasteti toti asa bine? intreba Substantivul.
-Ne-am intalnit la BAC, lua cuvantul Verbul. Tu de ce n-ai venit?
-N-am fost chemat de profesori. Dar data viitoare merg, ca prea interesant vad ca afost. Toata lumea numai: "BAC, BAC!". Chiar asa de frumos a fost?
-Nu frumos, ci greu! izbucni Intejectia , tinand un pahar cu sampanie in mana, tot tinuta de Prepozitie si Conjunctie.
-OK...Dar unde e Articolul? intreba Substantivul.
-Aici! striga Articolul, inghesuindu-se printre toata lumea. Hai sa petrecem!
Si toata lumea petrecu, ascultara propozitii, povestisera despre BAC si dansara si se jucasera, poate si acum neopriti de scoala.

marți, 9 septembrie 2014

Parcul

     A fost odata, intr-o vara, pe cand pasarile cantau si copiii zburdau, un parc verde, de smarald, frumos si de neuitat...
     A fost odata, intr-o toamna, pe cand pasarile plecau si copiii raceau, un parc galben, de aur, ciudat si uitat...
     A fost odata, intr-un inceput de iarna timpurie, pe cand pasarile mici si incapatanate n-au plecat si inghetau, iar copiii saraci si plapanzi sufereau de frigul naprasnic, un parc maro si uscat, vechi si fara viata, camuflat in decorul de azur.
     Pasarile colorate in curcubeu nu mai cantau divin, sfintind crengile verzi ale copacilor tineri. Copiii fericiti nu mai zburdau in euforie pe iarba turtita de atatia pasi. Parcul nu mai stralucea ca soarele sfant, mereu frumos si imbietor cu parfumul natural.
     Pasarile colorate in curcubeu, care cantau divin, acum suspina in Tarile Calde, dupa casa lor acum rece si pustie. Crengile verzi odata, acum cad putrezite si impietrite pe pamant de pe copacii imbatraniti ce si-au sacrificat pruncii pentru o falsa speranta, de a-i renaste mai tarziu... Copiii ce zburdau bucurosi acum stau inchisi in case si observa mirati pe ferestrele incetosate cum cosmarul lor de-o vara ia viata. Iarba... iarba a fost ciopartita si luata de vant, aruncata spre miazazi, ca o floare ofilita. Parcul ce stralucea ca soarele, atunci frumos si imbietor, acum se afla in miraj in ceata deasa si misterioasa, acum parca o ruina uitata, excavata si furata de artefactele pretuite. Un miros de ploaie da buzna pe poarta, lovitura de gratie...
     Dar nu e ploaie. Nu e o lovitura. Din contra! Din negura noptii intunecate, luna cerne stropi de lumina, fulgi de zapada dulce, moale si racoroasa. O patura placuta la atingere se asterne peste tot, iar totul rasare in renastere!
     Pasarile, acum cu penajul sur, isi canta fericirea si se culca in vis. Copacii acum cu vesminte pale, chefuiesc cu bucurie, alaturi de copiii mesteri, ce fac ingeri si oameni din zapada ce parca are viata.
     Parcul a renascut inca o data, aducand speranta naturii si omenirii pentru un viitor si mai bun, si mai curat, si mai pasnic!

luni, 8 septembrie 2014

Apus de sfarsit de vara

     Afara se aprinde clipa de argint a cerului pe inserate...melancolia umbrelor fara de soare si de luna, clipa cand nimeni nu indrazneste sa aprinda vreun bec sub ochii zilei care vede inca pamanturile de caramel, cremoase cu seva solului, dulce-acrisor, seva solului a radacinilor ce da cadoul vietii, nascand copaci goi, fara suflet.

     Iar soarele se culca dupa dealuri, luna rapita de norii banditi, ce uda, ingheata si dau drumul potopului. Luna se zbate din stransura lor si scapa, scotand pamantul din baia intunericului ce ascunde adevarul, ca un preot ce boteaza un copil in lumina adevaratei credinte. Oricine ce-ar vedea peisajul ar cadea intr-o stare de meditatie, lenes si obosit , cascand afara munca sfanta ce-o facu in soare, ori punand condeiul in penar, recitind manuscrisul ce-i fura ziua sau plangand regretul si nesimtirea ca n-a facut nimic.

     O frunza cade. Usor si neoprita, aluneca pe vantul rece, ajungand pe scarile unei scoli ce urmeaza sa renasca, ca o faptura dupa moarte.

 

 

miercuri, 28 mai 2014

Lumea Fanteziei

Aceasta compunere este raspunsul meu la enuntul:
Scrieti o compunere cu titlul Lumea Fanteziei.

In primul rand, asta NU e lumea fanteziei. Cateva reguli:
#1.Asta e LUMEA MEA;
#2.Numai EU si numai EU vorbesc despre LUMEA MEA;
#3.Asta NU e LUMEA VOASTRA;
#4.Eu decid daca faceti parte din ea.
Lumea mea e o lume de neimaginat. E o lume a libertatii, unde totul e posibil, unde multi fug dupa Visul Enache...an.
Muzica aici, e de toate soiurile, cetatenii acesteia avand abilitatea de a face ce vor, avand permisiunea lui Eu cel Mare si Inalt.
Culoarea cea mai des intalnita e violet, o culoare a misterului si viselor, nu cum a indraznit sa spuna Ion Mincinosu, ce fusese torturat si exilat deoarecea a indraznit sa spuna ca "Violet e naspa".
"Dulciurile sunt formate in cea mai mare parte din zaharoditamozilavora, ce da intelepciune, putere si energie. In plus sunt si dulci, pe bune!" spun A.M.B.A. (Asociatia Mincinosilor Buni Anonimi).
"Jucariile sunt facute din metale pretioase, cu accesori ce atrag frumosii/frumoasele, crescand raportul de iubire si dorinta cu pana la 75%!" spun C.A.C. (Consiliul Afroditei si a lui Cupidon).
In concluzie, totul e din platina, frumos si gratis, fara religie, politica sau blana. Cine respecta regulile va avea parte de toate, in timp ce fiinta ce nu-mi va pupa mana va ramane fara Bibilocopter.
Pentru mai multe informatii, tastati: AMADEUS.

luni, 26 mai 2014

La hram


Recent a fost hramul la Bohotin de Sfintii Constantin si Elena. Ca inceput am sa va spun un singur lucru:

            O nebunie!

            Mai intai am fost la cimitir. La fel ca in fiecare an, sumbru si misterios. Am fost cu bunicii de pomenire unde am stat toata dimineata si-am mancat inghetata. Ati mai auzit de standuri de inghetata in cimitire? Nu prea cred. Un sumar al intamplarilor de acolo:

Ø A lesinat o batrana si a venit S.M.U.R.D.-ul sa o ia. A durat cam mult dar, ce sa-i faci? Asta-i Romania;

Ø O ploaie torentiala a avut loc. Si deoarece n-am avut umbrela nici eu, nici bunicii, ne-am udat leoarca.

Apoi a inceput hramul dar, din cauza faptului ca ploua torential am plecat acasa pe durata ploii. Stand acasa, linistit, aud o melodie atat de tare de parca ma gandeam la ea. Cand deschid geamul, melodia se auzea si mai tare. Atunci mi-am dat seama ca e vorba de muzica de la hram. Nu vreau sa-mi inchipui cum se auzea acolo.

La ora 17:30 plecam eu, mama, bunicii si verisoara la hram. Muzica era populara si la maxim, o tanara fiind solista. O trupa de suflatori o acompaniau, la fiecare suflare inima-mi sarind o bataie.
Verisoara mea s-a dus sa se dea in roata pentru 15 minute, eu mi-am luat doua pistoale, negociind pretul de la 40 de lei la 20 de leii, iar mama si bunicii radeau si se bucurau de muzica. Dar ce sa vezi in primele randuri? Un barbat de vreo 40 de ani aplauda si facea miscari sportive, iar o baba dansa ca nebuna. Cand am trecut de la muzica populara la muzica moderna, ce sa vezi?

Inceput de primavara


Primavara a sosit! Natura s-a trezit la viata, copacii cu muguri tineri renascanduse ca phoenix-ul. Zumzetul albinelor muncitoare se aude in toata tara, iarba prinde colt fraged din nou, randunelele spinteca cerul albastru cu cozile lor “infurcate”, cerbii si caprioarele au iesit la plimbare, iar toate astea fara pic de zapada! Nu exista fiinta lenesa in acest sezon, totul fiind din cauza Doamnei Primavara, zana ce ne-a insufletit pe toti cu sarmul ei irezistibil!

          Pe campii, dealuri, pana si pe munti numai verdele ierbii si frunzelor, galbenul cerealelor jucause, cafeniul copacilor, movul vitelor de vie si rosul macilor.

          Dar cine a spus ca oamenii stau mai prejos? Constructorii muncesc cu spor, pictorii dau si mai multa culoare sezonului, cei ce lucreaza la birou au iesit in aer liber, pana si copiii nu se mai satura de anotimp! In timp ce eu, un marunt scriitor, scriu toate acestea pe-o foaie de hartie, langa mormanul de carti de invatat pentru teza la limba romana.

duminică, 13 aprilie 2014

Povestea Cainelui


A fost odata ca nici eu nu mai stiu, pe cand omul striga: "Cucu!" si leul se lua la tranta cu tigrul, pe cand dacii erau pe drumuri si porcul era boier, era intr-o familie modesta un om numit Cane.

          Acest Cane nu era un om de rand. Cane era din copilarie mare si puternic, tare ca piatra si iute ca sageata! Canelui ii placea sa manance, sa urle nopatea de somn, dar cel mai mult ii placeau oamenii. Ii placea sa traiasca viata la maxim, sa nu dea cont detaliilor, sa traiasca momentul. In schimb Cane ura pisicile, motanii si matele ( mai mult in alta poveste ). Mai fugea si dupa mingi, crengi, orice ii arunca omul. Nici el nu stia de ce.

          Cane avea ca tata pe Lup si ca mama pe Catelusa, dar mai avea un frate numit Ham. Cand Cane si Ham implinira varsta barbatiei si le trecu copilaria mama lor incepu sa ii creasca bube si pete pe tot corpul. Luase o boala de piele. Important e sa stim ca dansa cazu la pat de bolnava ce era.

          Timpul trecu, Lupul muri linistit de batranete, iar Catelusa ii chema pe Cane si Ham si le spuse:

          -Copii mei dragi, lumina ochilor mei, iubitii mei, sa stiti ca eu sunt pe moarte si nimeni nu o sa va mai spuna ce o sa va spun eu. Nu mai e rost de gospodaria asta daca mor si eu. Voi, barbati in toata puterea si firea, n-o sa aveti ce face aici. Sa plecati in lume, ca are balta peste. Din partea mea, sa dea Domnul nostru sfant sa gasiti amandoi una mai desteapta ca mine, de ce nu si mai frumoasa! Sa strangeti bani de-o casa si dea-le gurii pentru voi si feciorii si fecioarele voastre. Doar un lucru mai am sa va zic. Sa nu va indepartati unul de celalalt, ca daca moare un frate. celalalt nu mai are scop pe lume. Sa aveti grija unul de celalalt cum am avut eu de voi! Altceva nu mai pot zice. Mult noroc fetii mei!

          Si astfel muri mama lor draga, cu o lacrima pe ochi ca isi lasa copiii de izbeliste si un ranjet pe coltul gurii ca apuca sa le deie atatea indicatii. Fratii facura inmormantarea cu cavou mare si frumos, cu fanfara si onoruri bisericesti, stara o luna in doliu si plecara.

          Cutreierara ei mari si tari, deserturi si paduri, campii si munti, pana nu mai ramasese nimic de descoperit. Cat au cutreierat ei lumea au strans multi bani si gologani, ba in slujba pe la regi, ba la furat inapoi de la hoti. Ii intalnira si pe Ogarul ce fugarea Iepurele dupa ciubotele, pe Patrocle si Lizauca in padue la cules mure, pana si pe Calul lui Harap Alb il cunoscura. Invatasera toate mestesugurile pamantului de nu s-o fi inventat altele.

          Se oprira si ei intr-o Padure Neagra ca noaptea si frumoasa ca ziua. Ramurile copacilor erau mari si bogate in flori rosii ca floarea trandafirului, albastre ca cerul pamantului, verzi ca frunza si iarba si galbene ca lumina Domnului. Vanatul era si el mare si frumos, cu coarne lungi si largi, iar corpul era musculos, fraged si gustos. Vanara ei zi de vara pana-n seara de li se ptoli stomacul. Atat de bine manca Ham ca apuca de adormi un pic.

          Cane ii facu culcusul si focul. apoi se puse in varful unui copac de garda ca santinela. Cum statea el si se uita in zari vazu departe o lumina puternica. Se uita mai bine cu telescopul si vazu un zimbru tot bijuterii! Ochii ii erau rubine, in varful coarnelor de argint avea smaralde, si avea pe picioarele si coada de aur incrustate lapis- lazuli! Iar trunchiul, Vai! Tot platina stralucitoare si frumoasa, ca la soare de puteai uita dar la dansa ba! Si acest trofeu manca linistit ca toate animalele de rand. Ce ii trecu in cap Canelui?

          Lua el pusca chinezeasca s-o tuli dupa zimbru. Cand il vazu zimbrul o tuli la sanatoasa la farmacie ca glontul! Si se fugarira ei sapte ierni si sapte veri pana se plictisi zimbrul. Fugi el cat fugi ca se plictisi si-l lua in coarne pe Cane. Cane se lupta eroic cu zel de sfant dar totusi zimbrul il puse jos si-i crapa capul.

          Muri Cane si se duse la judecata cu Sfantul Petru. Si incepu Cane si se ruga:

          -Iarta-ma Sfinte Petre! Iarta-ma ca am ravnit la un asemenea animal sfant! Iarta-ma de ma invie, ca-mi lasai fratele adormit!

          -Il lasai adormit, ai? Pentru bijuteriile zimbrului? Bravo, ca si tu la randul tau esti un bou! Te invii, dar o sa-ti creasca coada, mainile o sa devina la randul lor picioare, o sa-ti creasca blana si o sa strigi mereu numai dupa fratele tau Ham!

          Nu apuca Cane a zice ceva ca fu transformat printr-o metamorfoza dureroasa intr-un animal ciudat, mare si paros cum era. Ce sa faca? Incepu sa urle dupa frate-su: Ham, ham!

miercuri, 9 aprilie 2014

O zi insorita

Este o zi insorita si frumoasa! Soarele straluceste auriu si madru cum e el, pasarile cantand ambiental, intre timp construindu-si si cuiburile sensibile, iar frunzele si iarba sunt mai verzi ca niciodata! Nimic nu poate decurge rau azi!
Ma trezesc dupa o discutie lunga si relaxanta cu sfetnicul meu de nadejde, Noaptea. Sar din pat direct in haine ca un sportiv de nota 10! Inca un salt lateral, deschidem niste usi si stau proptit in fata chiuvetei cu tot cu periuta si pasta de dinti in maini! Cinci minute si dinti sunt mai stralucitori ca soarele!
La masa o omleta si niste bacon cu paine proaspata de la brutarie, lasate misterios de la parinti. Unde sunt? La munca, ca in orice zi din viata lor. Intr-un minut am si halit mic dejunul! Ne uitam pe lista ce am de facut dupa ce, ca baiatul model ce sunt imi spal vasele: Sa-mi fac temele.
.......................................................................................................................................................................
Glumesc! Temele le facusem ieri! Totusi ceva suplimentar nu strica! Cu stiloul classic fac analizele de cuvinte  cu maiestrie la literature si cu creionul rapid fauresc unghiurile complicate la geometrie. O jumatate de ora si gata! O ciocolatica pentru o treaba buna!
Acum sa ud plantele. Doua, trei, patru hai cinci galeti de apa si toate plantele din gospodarie reincep sa ne dea oxigen!
Casa e in renovare si constructorii au liber astazi. Cine trebuie sa care pamant pentru fundatia noilor camera? A-ti ghicit, Moi! Douazeci de roabe ca sa nu ma lungesc.
Totusi trec numai doua ore si eu am numai cinci roabe! Dar catelul nu ma lasa in pace! Oare ce vrea? N-are nici apa, nici mancare. Zece felii de salam si un litru de apa si pace! Cainele doarme dus!
Termin odata si e ora 16:00. Doamne, am o foame de lup! Ce avem de mancare? Mititei si cartofi prajiti! De-li-cios va zic! De-li-cios!
Meritam sa ne cinstim? Doua ore la computer si o ciocolatica!
Si iar ma gaseste noaptea la birou, cu o foaie de hartie plina de cuvinte albastri in fata-mi si cu condeiul obosit in mana, dupa ce am scris acestea.

Curcubeul

Curcubeul este fenomenul meteorologic ce apare dupa precipitatii, lumina spectrului solar contopindu-se cu aerul umed.
Curcubeul este si un dar de la Dumnezeu noua, aratandu-ne ca mereu exista speranta si culoare in viata.
Rosul trandafiriu aduce pasiune si pericol vietii, rosul fiind sangele si inceputul, dar si placerea.
Oranjul portocaliu este culoarea toamnei, amintidu-ne ca pentru a avea ceva trebuie sa renuntam la ceva (Renasterea).
Galbenul soarelui e lumina indrumatoare ce ne indreapta spre orizontul nedescoperit, ce totusi e riscant. Nu risti, nu castigi!
Verdele frunzei si ierbii ne inconjoara peste tot in lume. Nu suntem niciodata singuri!
Albastrul cerului si apei e calmul relaxant ce cateodata poate insemna ceva nepretuit. Totusi rosul nu-i de accord...
Indigo-ul exotic este misterul lumii si-al oamenilor. Ce-i  asta? ce-i aici? Totusi unele intrebari trebuie sa ramana fara raspuns...
Violetul rece e sfarsitul trist ce ne arata ca trebuie sa apreciem ce avem, cat il avem. Totusi mereu exista un reinceput.
In cocluzie, curcubeul ne poate invata multe daca il observam cu atentie. Totusi, cateodata, trebuie doar sa ne bucuram de el si de viata!

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Întâmplări ciudate


Era odata, o zi de tomna, ca de n-ar fi fost, n-as mai povesti. Era rece, cetoasa, cu copacii dezbracati, ce sa mai! O autentica zi de toamna!

            Intr-o casa incalzita doar de 2 sobe se jucau doi copii, Valentina si Daniel. Acesti doi copii nu se puteau dezlipi unul de celalalt, asa ca decisera ca sa doarma amandoi in aceeasi camera.

            Venise seara. Cei doi copii nu puteau dormi.

            -Valentina, dormi?

            -Eu nu, tu?

            -Nici eu. Vrei sa jucam ceva?

            -Ce? Un, doi, trei si!

            -OK. Un, doi,trei! ZZZZZZZZZZZZZZZZZzzzzzzzz. Copiii adormisera ca doi muncitori dupa o zi grea, bustean! Unde ne aflam!?

            - Nu stiu! Copiii se trezira pe pamant violet cu cer verde. Plantele erau mici si rosii, iar copacii mari cat blocul si negri ca intunericul! Spre copii veneau 2 omuleti verzi cu antene si nasuri de furnicari. Purtau tricouri pe care scriau "Mihaela si Dan, BFF!".

            -Citrijak! Jloposh?

            -Uite, Valentina, cred ca suntem in Bulgaria! Numai acolo se vorbeste asa! Fiintele necunoscute (FN) se privira intrebator si izbucnira-n ras:

            -Puah! Hihihi! Ne cerem scuze, nu stiam ca sunteti pamanteni, dar totusi, bine ati venit pe Taramul Fanteziilor!

            -Cum va numiti? intrebara copiii. FN?

            -Nu! Pe mine ma cheama Dan, iar pe ea o cheama Mihaela, impreuna suntem BFF! Best Friends Forever!

            -Ai auzit, Valentina? soptise Daniel. Astia sunt dependentii de Facebook de care ne povestea tata!

            -Nu cred! Nu vad cladiri, nici orice forma de electricitate! Suntem pe pamant necivilizat!

            -Sa-i lasam sa vorbeasca, OK? Intre timp si FN socializasera:

            -Iiiii! Pamanteni! O sa reusesc intr-un final sa-mi termin tema la Disectie!

            -BFF, esti bala, bala cum zice diriga? SAU te-a inebunit prototipul de Facebook furat?

            - Nici una, nici alta, dar eu am nevoie de un specimen uman ca sa-mi termin tema la Disectie, asa ca la o parte! Mihaela scoase cutitul si ii ameninta pe pamantenii nostri. Valentina si Daniel nu lasa-ra garda jos!  Trasera o fuga de scoteau foc din pantofi! Nu credeau! Pur si simplu nu credeau ca o sa fie taiati! Se apucara de plans si de urlat, dar cum ne invatara grecii, frica da mai multa forta! Si fugeau si fugeau!

            Buf!

            Valentina si Daniel cazura din pat. Totul fusese un vis.

            -Am o idee! Ce-ar fi sa nu mai dormim in aceeasi camera?

            -Cred ca e o idee buna, Dane! Somn usor!

            -Stai, eu vroiam sa dorm aici! Uf, uf!

Frienship, locul II la Junior English, editia a III-a


Eu, prietenul meu imaginar


Bună! Numele meu este Emanuel. Am 12 ani și sunt în clasa a VI-a. Nu știu dacă mulți copii de vârsta mea mai au prieteni imaginari. Sunt mândru să spun că eu am unul, dar nu e Domnul Urechi Lungi sau Petru Piratul. Prietenul meu imaginar e... eu, Emy.

            Emy e mereu cu mine, chiar și la școală. El comentează multe lucruri. Câteodată, când văd adolescente ce spun că au inima frântă, Emy sare și strigă:

-          Cine le-a frânt inima? Mickey Mouse? Donald Duck? <râde>.

            Sau când unii copii din clasa  mea citesc cuvinte englezești incorect, Emy șoptește:

-          E tomatoes, nu tumatuis...

            Emy nu pare a fi atât de prietenos, dar are o inimă bună. Când văd un cerșetor, Emy spune:

-          Te rog, dă-i niște bănuți omului. Te rog!

            Și, desigur, trebuie să-i dau cerșetorului bani sau Emy va striga: "Lacomule!"

            Problema lui Emy este că el își țipă gândurile prin MINE, dar am reușit să-l fac să șoptească în public.

            Emy e și consilierul meu în multe privințe, incluzând temele. Eu pot să am răspunsul corect la un exercițiu, dar Emy poate avea o altă părere. Răspunsul poate fi corect sau incorect. Emy mă ajută mult cu compunerile mele. E cea mai mare sursă de imaginație ce o pot găsi.

            Într-o situație de gândire rapidă, Emy preia controlul. Asta poate fi bine sau rău, depinde de situație. Cum am spus, Emy nu pare atât de prietenos:

Mama: Vrei sa inviți niște prieteni azi?

Emy, nu eu: Nu, o să stau la computer.

Mama: De ce ești atât de nesuferit? De ce urăști pe toată lumea? De ce stai pe computer atât de mult? De ce, de ce, de ce...

            Vedeți? Dar cum am spus mai sus Emy are o inimă bună.

            Dar acum să vă spun un secret:

            Emy nu este o persoana, Emy este conștiința mea.

sâmbătă, 15 februarie 2014

Discuție cu Scaraoschi

În somnul meu de vis
S-a strecurat un dentist,
Dar ,pe lângă acesta,
Era și Scaraoschi, aievea!
Bine ai venit, tu păcătos!
Ce ai făcut de ești aici jos?
Cum așa? Sunt credincios!
Mă rog mereu! Nu-s păcătos!
Așa-i măi copil de doi bani!
Stai liniștit,
Nu ești în iad! Eu am venit
Să mai discut cu tine,
Că ești cam rău,
Nu e chiar bine!
Nu e chiar bine?!
Nu e bine să fii rău,
Dar știi, noi vrem mai mulți în hău.
Am înțeles. Dar ce vrei să știi?
Cum e lumea, Măi Aladin?
Zburați cu avioane,
Ca turcii pe covor!
Așa e sus aici mai nou.
Aveți burlane care scuipă foc?!
Aaa, puștile. Nu scuipă foc,
Ci niște gloanțe, cică poartă noroc!
De ce nu mai vin atât de mulți la mine?
Ha, vin africani, cu tot cu mine.
Mine? Mine de război.
Ooo, nu mai sunt războaie.
Hai, te-am pupat!
Mi-e somn și vreau în pat!

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

CRĂCIUNUL COPIILOR / CHILDREN'S CHRISTMAS

Crăciunul e o sărbătoare aparte. Mai întâi cauți un brad. Apoi îl împodobești. Apoi te surzesc părinții și bunicii cum trebuie împodobită toată casa. Si apoi îți mai strigă în ureche și că trebuie să faci prăjituri. La sfârșitul zilei ești obosit și te culci...
            Dar dimineața... Toată camera e ticsită cu cadouri, mănânci numai prăjituri și mai ai și casa frumoasă...
            Am observat perspectiva adulților. Acum perspectiva copiilor:
            Te trezești. Vacanță! Ești fericit și te duci să-i scrii moșului. Ce să-i scrii? Hmmm... Stai! Anul trecut nu ți-a adus laptopul de gaming deoarece... Nu era în versuri scrisoarea! Buuun!
            Juma' de oră și ai terminat. Acum ce faci? Hai la joacă! Îți iei sania și geaca și-ai tulit-o! Te dai pe dealuri în sus și-n jos, în sus și-n jos...
            Na! Au trecut 3 ore! Mai stai mult și ești condamnat la ...
            TEME SUPLIMENTARE...
            Așa că fuga acasă! 5 minute și-ai ajuns! Nu-i rău pentru 3 kilometri. Ți-e foame, nu? Atunci hai la bucătărie. Aperitive: Prăjituri; Supă: Caramel lichid; Felul 2: Friptură de ciocolată „Milka”... Ai vrea tu! Hai și mănâncă ceva cu vitamine!
            După ce ai suportat tortura cu mazăre și brocoli ești în camera ta cu pedeapsa temelor de vacanță. Perfect! Și mai e și 16:00! Gata! Nu mai lucrăm cu mănuși! Scrii repede și cu pixul!
            Uf, uf! Trei ore de teme! Dar acum, ca să vină Moșu', trebuie să faci bradul! Haide-m de căutăm decorațiunile! Le-ai găsit bun! Hai în pădure să luăm bradul! Cum? Ai un brad artificial în pod! Psau! Mofturi! Dar mă rog, eu sunt doar conștiința ta... Avem bradul și avem decorațiunile! Perfect! Hai la treabă! Un glob aici, o beteală acolo, niște dulciuri pentru Moșu' și, să nu uităm, steaua din vârful bradului! Gata! Acum te poți culca în pace!
            Stai un pic! E doar 20:30! Hai să ne uităm la un film! Deci, ce alegi? Ala bala portocala, PRO TV, Antena 1, Prima sau Kanal D? Ce să mai? Pe toate 4! Când e publicitate acolo, schimbi aici! Perfect! Cu ce să începem? "Albă ca Zăpada", "O poveste de Crăciun", "Suleyman în Alpi" sau " Crăciunul copiilor"? Stai un pic? Dar asta e...Na! Totu-a fost un vis! Bine că-i...
-        Ia stai! Bradul de Crăciun, cadourile...

            SFÂRȘIT

miercuri, 15 ianuarie 2014

Viața sub zăpadă


 

Într-o iarnă cenușie, într-o pădure acoperită cu zăpadă, unde o armata de animale erau aproape adormite din pricina frigului, sălășluia un câine numit Urlătorul. Urlătorul fusese crescut de o familie de lupi albi, niciodată știind care era familia sa adevărată. În peștera în care locuia familia Urlătorului, se auzea picuratul apei de pe stalactite. Afară ningea, intrarea în peșteră fiind acoperită cu zăpadă. Puiuții se mirau, văzând zăpada pentru prima oară, adulții stând lângă ei, parcă explicându-le fenomenul.

            Într-o zi Urlătorul merse la vânat. Pusese ochii pe un cerb de culoare închisă, cu coarne proeminente. După ce îl urmărise jumătate de zi pe cerb, nereușind să-l prindă, o haită de lupi flămânzi se alătură vânătorii, dorind să intimideze pe Urlător.

            - A-uuuu! Veniți surorile și frații mei! Veniți și mă ajutați! Un urlet prelung și sinistru se auzi din pădure. Urlătorul îi chemă.

            - A-uuuu! Venim de îndată! Rezistă frate! Masculii și femelele bătrâne fug îndată. Mamele tinere stau cu puiuții. Urlătorul începe să se lupte cu haita. Mușca în stânga și în dreapta, neținând seama de rănile din care șiroia sângele; lupta devine nedreaptă. Acum toată haita e atentă la Urlător, cerbul scăpând și fugind în adâncurile pădurii.

            Cu ultimele forte, Urlătorul o ia la fugă, aleargă și aleargă, dar e prins într-o capcană de urși.

            - Acum o să-l prindem! Că prea ne-a vânat prada cea mai bună, urla haita de lupi apropiindu-se de Urlător.

            Văzându-se înconjurat, Urlătorul gândi că i-a venit sfârșitul... Dar, familia sa îi sări în ajutor, învingând haita rivală.

            Cu timpul, rănile s-au vindecat, iar Urlătorul a înțeles că familia rămâne familie, indiferent dacă e din același sânge sau nu.

 

marți, 7 ianuarie 2014

Urătură


Aho, aho, mame și tați,

            Stați puțin și nu urlați,

            Pe copii să îi speriați.

            Și pe voi, bunic și bunică,

            Dați-ne vă rog budincă.

 

            Lu'  Vasile si Ion,

            Le-ați dat bani că-s de la E-on,

            Dați-ne și nouă bani,

            Că nu suntem cămătari!

 

            Anu' ăsta am venit,

            Să scoatem și noi un venit!

            Să scurtez aici urătura,

            Că dacă murim de frig îi una!

           

            Am venit aici târziu,

            Mă scuzați că sunt zurliu,

            Că am avut acasă treabă,

            Să scriu această urătura bleagă,

            Ia mai mânați măi flăcăi,

            Hăi, hăi!

            La anu' și LA MULȚI ANI!

Aspirații pentru 2014


2013 a trecut. Un an bun sau rău, depinde cine-ai fost și/sau ce-ai făcut. Punct.

            Și de la capăt.

            2014 a sosit. Un an bun sau rău, depinde cine vei fi și/sau ce vei face. Pentru mine va fi un nou an școlar, ce va fi destul de interesant dacă ne uităm la anul trecut.

            Dar destul despre mine. În noaptea unui an nou, mulți oameni își fac aspirații pentru noul an, jurând să le respecte.

            Unele mari: 10 pe linie la școală!...

            Și unele mici: să învăț să înot!

            Atunci îți dai seama cât de aspirant ești. Eu? Eu am aspirații mici, mari, mijlocii, ușoare, grele, multe. Să nu am puncte scăzute la purtare (2013 mă uit la tine!), să mă înțeleg cu toți (mai ales cu domnișoarele) și să nu-mi supăr părinții.

            Voi ce aspirații aveți?  Eu v-am spus doar câteva deoarece am multe. Ca un deznodământ, vă zic:

            CHALLENGE ACCEPTED!